Pe urme de domni, de scriitori şi de sfinţi

Fericitul Augustin spunea că „lumea este o carte, iar cei care nu călătoresc nu pot citi decât o pagină din ea". În povestea Alice în Ţara Minunilor a lui Lewis Carroll apare ideea că atunci când nu avem un scop precis în viaţă, putem apuca pe orice drum. Dar nu orice cale aleasă ne face cu adevărat fericiţi. Dacă pornim la drum singuri, fără a ne pregăti, fără a avea un călăuzitor, rareori reuşim să ajungem cu bine la finalul călătoriei, sau ajungem în altă parte.

Vreau să cunosc lumea şi vreau să am o călătorie reuşită. De aceea am pornit la drum împreună cu prietenii, ne-am fixat câteva obiective şi am luat cu noi un călăuzitor. Scopul călătoriei noastre era de a cunoaşte urmele lăsate aici şi în veşnicie de câţiva domni, scriitori şi sfinţi.

Astfel, în zilele de 9 şi 10 februarie 2018, 23 de tineri ieşeni implicaţi în proiectul Tineri în dialog al ATOR Iaşi, elevi ai Colegiului Pedagogic, ai Colegiului Economic Administrativ şi ai Colegiului Naţional de Arte „Octav Băncilă" din Iaşi, însoţiţi de studenţii voluntari ai proiectului şi de un preot, au pornit într-un pelerinaj în zona Neamţului.

Dorind să îi avem şi pe Dumnezeu şi pe sfinţi împreună- călători cu noi, am început pelerinajul cu închinarea la sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva, am rostit rugăciunile de dimineaţă şi cele de călătorie.

Primul popas: Castelul Sturdza de la Miclăuşeni. De-a lungul timpului acesta a fost conac boieresc, palat ticsit de cărţi, spital militar, depozit de explozibil, centru de plasament şi şcoală. Boieri, domni, cotropitori şi copii bolnavi, toţi au trecut pe aici şi au lăsat câteva urme. Unele de cinste, altele de necinste. Azi castelul e muzeu şi centru de activităţi cultural-turistice. Dar şi loc de rugăciune prin mănăstirea construită pe domeniul palatului de ultima doamnă a castelului, Ecaterina Sturza, călugărită aici cu numele de Macrina.

Mirceşti. Casa memorială şi mormântul lui Vasile Alecsandri şi a familiei sale. Întâlnire prin fotografii, cărţi şi obiecte personale cu poetul, dramaturgul, omul politic unionist, diplomatul, fondatorul Academiei Române, creatorul teatrului românesc şi al literaturii dramatice în România. Ce puţin ştiam despre acest mare român!

O altă casă a Sfintei Parascheva: Catedrala Arhiepiscopală din Roman (1550). Continuatoarea Bisericii „Sfânta Vineri" din vremea lui Roman I Muşat, Alexandru cel Bun şi Petru Rareş. Şase secole de rugăciune.

Am poposit apoi în oraşul Piatra Neamţ în Piaţa Libertăţii la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul", ctitoria Slăvitului Voievod Ştefan cel Mare. Am urcat şi în Turnul Clopotniţă, ziduri sfinţite de rugăciunea şi nevoinţa lui moş Gheorghe Lazăr, Sfântul Gheorghe Pelerinul, care a avut aici chilie timp de 26 de ani. Frumoasă a fost şi plimbarea cu telegondola.

Mănăstirea Bistriţa, ctitoria şi necropola domnitorului Alexandru cel Bun al Moldovei, unde se află icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana şi pomelnicul din 1407 în care sunt pomeniţi domnii Moldovei până la Ştefan cel Mare ne-a amintit de călătoria Vitoriei Lipan din Baltagul lui Sadoveanu.

Mănăstirea Pângăraţi a fost locul nostru de înnoptare. Loc de nevoinţă al Sfântului Simeon Amfilohie. Sâmbăta dinaintea Înfricoşătoarei Judecăţi. Moşii de iarnă. Timp de rugăciune şi de pomenire a moşilor şi strămoşilor noştri mutaţi în veşnicie. Mai avem moşi pe care îi pomenim. Dragostea nostră pentru ei a trecut dicolo de mormânt. Păstrăm prin rugăciune legătura cu ei şi avem nădejdea revederii în Împărţia cea netrecătoare căci ei ne-au lăsat moştenire de credinţă, de limbă şi o ţară.

Ziua de 10 februarie a început cu Sfânta Liturghie. Sinaxarul citit la chinonic a vorbit despre Sfântul Haralambie prăznuit în această zi. Chinurile prin care a trecut, dragostea lui pentru Dumnezeu m-au făcut să mă întreb: „Câţi dintre noi mai avem curajul de a-L mărturisi pe Cel de Sus cu preţul vieţii noastre? În ce măsură mai urmăm aceste modele de renunţare la ce e trecător?".

Popasul la Mănăstirea Bisericani, ctitorie ştefaniană în apropierea căreia se află peştera Cuviosului Iosif şi paraclisul construit în amintirea minunii prin care Maica Domnului îi cere acestuia să nu părăsească locul acesta de nevoinţă, ne-a ajutat să consţientizăm că pentru a supravieţui în această lume în care suntem mereu în luptă duhovnicească cu noi înşine, cu duhurile cele rele şi cu cei care nu-L urmează pe Hristos, e nevoie să păstrăm mereu o legătură cu Dumnezeu prin rugăciune. Rugăciunea şi sfătuirea cu duhovnicul ne ajută să reuşim şi să ieşim biruitori. Aşa au ajuns Sfinţii Cuvioşi Iosif şi Chiriac nevoitorii de la Bisericani.

Spre seară ne-am închinat la Mănăstirea Horaiţa ctitorită în secolul al XIX-lea de Cuviosul Irinarh Roseti. În urcuşul spre Horăicioara ne-am întâlnit cu prietenii din ASCOR, care se întorceau de la schit. Cărările prietenilor se întretaie. Rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă!" rostită de fiecare dintre noi a mai aşezat gândurile noastre.

Am ajuns pe înserat în Iaşi. Cred că am atins obiectivele călătoriei. Am păşit pe urme de sfinţi, de domni şi de scriitori. Voi avea putere să calc şi eu pe urmele sfinţilor? Încerc. Vreau să trăiesc frumos. Aştept călătoria de luna viitoare. Să aveţi şi voi călătorii frumoase!

(Iuliana Pîrvu - elevă la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu" din Iaşi)