„În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe Levi al lui Alfeu șezând la vamă și i-a zis: Urmează-Mi! Iar el, ridicându-se, I-a urmat. Și, când ședea El în casa lui Levi, mulți vameși și păcătoși
„Pelerin în Grecia şi la Muntele Athos“
Începând din perioada Postului Mare şi până pe 20 mai, la Catedrala cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului“ şi „Sfântul Ierarh Nicolae“ din oraşul Moineşti se desfăşoară proiectul catehetic „Pelerin în Grecia şi la Muntele Athos“. Acesta este menit să descopere credincioşilor parohiei viaţa creştină autentică din aceste zone de referinţă ale lumii ortodoxe. Proiectul va consta în susţinerea unor cateheze de către părintele paroh Ciobanu Nelu, alături de părintele Gheorghe Aniculoaie şi de părintele Daniel Enea. Cele şase cateheze vor avea o prezentare modernă, prin vizionarea unui film tematic, după care va exista o sesiune de întrebări şi răspunsuri.


