„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Pelerinaj al grupului de cateheză de la Biserica „Sfântul Dumitru“ din Suceava
Copiii din grupul de cateheză al Bisericii „Sfântul Dumitru” din Suceava au primit în dar de la părintele Justinian Cojocar, slujitor la acest sfânt locaş, o zi de neuitat în minunatul Maramureş. Aceasta a fost oferită ca o încununare a rezultatelor frumoase obţinute în anul şcolar încheiat şi ca expresie a dragostei şi implicării în proiectele frumoase de la cateheză. S-au vizitat: Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighetul Marmaţiei, cimitirul de la Săpânţa, Mănăstirea „Sfântul Arhanghel Mihail” - Peri, Mănăstirea Bârsana, bisericile din lemn vechi de 300 de ani din Rozavlea şi Poienile Izei, dar şi Mănăstirea Moisei. „E deja o tradiţie excursia de sfârşit de an. Până acum copiii au vizitat toată Bucovina, Neamţul cu mănăstirile şi peisajele pitoreşti, Ucraina, o parte din Europa Occidentală şi aproape toată Scandinavia, până la Polul Nord. Pentru că e un an special şi pentru că s-au ostenit, copiii au reuşit să obţină locul I pe Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, fiind premiaţi de Patriarhul României. Sankt Petersburg şi Lacul Ladoga sunt următoarele destinaţii în luna iulie a acestui an”, a spus părintele Justinian Cojocar.