„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, va fi lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte greșelile voastre. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre. Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, iar celui care bate i se va deschide.”
Pelerinaj cu prilejul hramului bisericii Spitalului Oneşti
Sfântul Ierarh Luca al Crimeei va fi serbat astăzi în paraclisul Spitalului Municipal Oneşti. Cu acest prilej, duminică, 7 iunie 2015, a fost adusă de la Catedrala Arhiepiscopală din Roman copia icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului - Pantanassa din Sfântul Munte Athos. Sfânta icoană a fost întâmpinată de un sobor de preoţi şi de peste 300 de credincioşi în curtea spitalului oneştean, iar apoi s-a oficiat slujba Acatistului. „Cu acest prilej, s-a prezentat un istoric al icoanei Pantanassa, de-a lungul anilor dovedindu-se a fi ascultătoare celor ce au râvnă la Maica Domnului. Aşa cum noi ne rugăm Mântuitorului Hristos pentru a câştiga cele de folos, la fel Maica Domnului se roagă Domnului Iisus pentru a mijloci pentru noi“, a relatat pr. Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti. Aseară, în capela spitalului din Oneşti s-a oficiat Vecernia unită cu Litia, iar în această dimineaţă se va sluji Sfânta Liturghie de către un sobor de preoţi. (C. Ciofu)


