„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că zidiți mormintele prorocilor și împodobiți pe ale drepților și ziceți: Dacă am fi fost noi în
Pelerinaj în Ucraina pentru bucuria copiilor
Şase copii olimpici din Suceava au beneficiat de un pelerinaj gratuit oferit de Asociaţia culturală „Sfântul Mitropolit Dosoftei“. Şcolarii fac parte din grupul de cateheză al Bisericii „Sfântul Dumitru“ din Suceava. Astfel, au vizitat Poceaev şi capitala Ucrainei, Kiev, cu impunătoarele ei mănăstiri şi biserici. Tinerii au fost coordonaţi de părintele Justinian Cojocar, profesor la Colegiul Naţional „Petru Rareş“ din Suceava. „Copiii se ostenesc şi cântă la strană duminica la Sfânta Liturghie. De la multe şcoli din oraş vin copiii la cateheză şi se simt bine stând lângă icoana Maicii Domnului Pantanassa, ascultând învăţăturile părintelui. Acest pelerinaj a fost un imbold de a cunoaşte această zonă a Ortodoxiei, unde credinţa este mare“, a spus părintele Justinian Cojocar, care a mulţumit sponsorilor care au făcut posibil pelerinajul.



.jpg)