„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: De ziua și de ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Și, precum a fost în zilele lui Noe, așa va fi și venirea Fiului Omului.
Pelerine de ploaie pentru credincioşii care stau la rând la Sfânta Parascheva
Reprezentanţii Arhiepiscopiei Iaşilor au împărţit ieri pelerine de ploaie credincioşilor veniţi la hramul Sfintei Parascheva. Astfel, cei fără umbrele şi fără posibilitatea de a se adăposti de ploaie în timpul petrecut la închinare, la sfintele moaşte, au primit darul cu bucurie.
Reprezentanţii Arhiepiscopiei Iaşilor au împărţit astăzi pelerine de ploaie credincioşilor veniţi la hramul Sfintei Parascheva. Astfel, cei fără umbrele şi fără posibilitatea de a se adăposti de ploaie în timpul petrecut la închinare, la sfintele moaşte, au primit darul cu bucurie. „Pentru că vremea este friguroasă, iar ploaia nu se mai opreşte de ieri, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Teofan a dispus să achiziţionăm cât mai multe pelerine. Din păcate, am găsit pe stoc, în magazine, doar 330 de pelerine. Le-am împărţit, pornind de la credincioşii care erau cel mai departe, la capătul rândului“, a menţionat părintele Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Pentru că dar din dar se face rai, unii dintre credincioşi, după ce s-au închinat, au returnat pelerinele. Astfel, acestea au ajuns din nou la capătul rândului şi au fost de ajutor altor pelerini veniţi să se închine la moaştele Sfintelor Parascheva şi Maria Magdalena, la moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur şi la fragmentul din lemnul Sfintei Cruci. (A.P.)


