„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Pelerini cu sfintele icoane la mormântul Episcopului Melchisedec
Duminica Ortodoxiei a adunat în inima Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului tineri, pelerini şi preoţi din toate zonele eparhiei, dornici să trăiască această sărbătoare alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim.
Preoţi din cuprinsul Eparhiei Romanului şi Bacăului, pelerini şi credincioşi romaşcani au luat parte duminică, 5 martie 2017, la procesiunea organizată în oraşul Roman. Devenită tradiţională, sărbătoarea la care oamenii participă aducând cu ei sfinte icoane a început cu slujba Vecerniei oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în Catedrala Arhiepiscopală din Roman. La sfârşitul acesteia, ierarhul dimpreună cu preoţii şi credincioşii, în rândul cărora s-au aflat şi mulţi copii şi tineri însoţiţi de sfintele chipuri pictate de ei înşişi pe lemn, pe sticlă ori pe hârtie, au plecat în procesiune spre Fundaţia „Episcop Melchisedec“, unde se află şi mormântul „unuia dintre cei mai mari ierarhi din istoria Bisericii Ortodoxe Române“, după cum a afirmat Înaltpreasfinţia Sa. Cântând imnuri în cinstea Mântuitorului Hristos şi sfinţilor lui Dumnezeu, sutele de participanţi au înconjurat sfântul locaş muşatin, îndreptându-se spre capela „părintelui orfanilor şi al Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române“. Aici, lângă mormânt, ierarhul a oficiat Parastasul întru pomenirea vrednicului de pomenire Episcop Melchisedec Ştefănescu, dimpreună cu familia sa. Apoi, în acordul cântării „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău“, mulţimea credincioşilor s-a adunat în jurul bustului ilustrului ierarh ce patronează fundaţia romaşcană. Ierarhul a rostit rugăciunile de sfinţire a icoanelor, stropind cu apă sfinţită „ferestrele către cer“ ţinute în mâini de pelerini. Felicitându-i pe cei prezenţi pentru dragostea faţă de Biserică şi faţă de tezaurul acesteia, ierarhul a mai adresat câteva îndemnuri la păstrarea comuniunii cu sfinţii lui Dumnezeu prin cinstirea icoanelor. „Preoţii au purtat în suflete icoana credincioşilor, a celor pe care îi au în păstorire. Noi, în biserică, învăţăm să fim ascultători şi receptivi la mesajul Mântuitorului Hristos şi la ceea ce ne-au învăţat Părinţii Bisericii. Suntem un popor iubitor de sfinţi şi de eroi. Tot pământul ţării noastre este udat de sângele martirilor. Să gândim la pacea lui Hristos, să rămânem în dragostea Lui, căci fără El nu putem face nimic. Atunci, pacea Lui se răsfrânge în sufletele noastre, iar harul curge ca printr-un şipot în sufletele noastre, făcându-ne receptivi şi receptaculi la ceea ce este sfânt şi la ceea ce ne structurează identitatea în această lume îndoielnică şi frământată. Aceste icoane să creeze în casele şi familiile dumneavoastră comuniunea de persoane, de suflete, căci unde sunt doi adunaţi în numele Lui, acolo este şi El prezent“, a remarcat Înaltpreasfinţitul Ioachim.