„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Poetul Mihai Eminescu, omagiat în Moldova
„Luceafărul poeziei româneşti“, Mihai Eminescu, împlineşte astăzi 126 de ani de când s-a mutat din această lume. La Botoşani, Suceava şi Iaşi sunt în desfăşurare o serie de evenimente culturale şi religioase care marchează acest moment.
În perioada 12-15 iunie 2015, în judeţele Botoşani şi Suceava se desfăşoară o serie de manifestări cultural-religioase dedicate împlinirii a 126 de ani de la naşterea în ceruri a poetului naţional Mihai Eminescu. Evenimentele sunt organizate de Consiliul Judeţean Botoşani - Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu“, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, cu sprijinul Societăţii Culturale „Raluca Iuraşcu“ - Vorona. Vineri, 12 iunie 2015, la sediul din Botoşani a filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România a avut loc jurizarea lucrărilor sosite în concurs la cele trei secţiuni ale Concursului Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul…“, ediţia a XXXIV-a. Sâmbătă, 13 iunie 2015, la Galeriile de artă „Ştefan Luchian“ din Botoşani a avut loc vernisajul expoziţiei „Eminescu - viziuni grafice între clasic şi modern“, de Ligia Macovei şi Victor Foca, urmată de o şezătoare literară la conacul familiei Iuraşcu din Joldeşti şi de un pelerinaj la Mănăstirea Vorona şi la Sihăstria Voronei. La orele serii, pe esplanada din apropierea Bisericii Uspenia din Botoşani au fost recitate poezii de către poeţii invitaţi din toată ţara. Ieri-dimineaţă, la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Ipoteşti a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru poetul Mihai Eminescu. Manifestările au continuat în Amfiteatrul „Laurenţiu Ulici“ din Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu“ cu decernarea premiului pentru traducerea şi promovarea operei eminesciene, ediţia 2015. Aseară, invitaţii s-au deplasat la Suceava, unde a avut loc un recital la Cetatea de Scaun, în colaborare cu Centrul Cultural „Bucovina“ - Suceava. În această dimineaţă, poeţii români vor merge într-un pelerinaj la Mănăstirea Putna din judeţul Suceava, unde se află un bust al poetului Mihai Eminescu. La Galeria de artă „La Gard“ - Parcul Copou din Iaşi, poate fi vizionată, până pe 21 iunie 2015, expoziţia de fotografie „POeZiE“. Aceasta a fost organizată de Clubul Fotografilor Iaşi şi de Casa de Cultură „Mihai Ursachi“ a municipiului Iaşi, cu prilejul împlinirii a 126 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu. Lucrările celor opt membri ai Clubului Fotografilor Iaşi surprind cele mai inedite momente din cadrul Festivalului internaţional „Poezia la Iaşi“.