„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Pomenire pentru deţinuţii politici anticomunişti
În Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului au avut loc mai multe slujbe de pomenire în data de 9 martie 2017, pentru cei care au pătimit în timpul regimului comunist ateu, apărând credinţa în Dumnezeu şi demnitatea poporului român.
În Parohia Precista Mare, s-a oficiat o slujbă de pomenire de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa preoţilor romaşcani, a elevilor de la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec“ şi a credincioşilor. Ierarhul a pomenit peste 70 de preoţi şi credincioşi din eparhie care au suferit în temniţele comuniste de la Aiud, Jilava, Piteşti, Tg. Ocna, Timişoara, Miercurea Ciuc, citind de asemenea şi rugăciuni pentru dezlegare pentru cei răposaţi. Corul „Laudamus“ al Liceului Teologic „Episcop Melchisedec“ din Roman a oferit celor prezenţi un minirecital de cânt şi poezie care a reflectat frământările sufleteşti ale deţinuţilor şi rolul salvator pe care L-a avut Dumnezeu în temniţă. Apoi, Părintele Arhiepiscop Ioachim a adresat un cuvânt în care a îndemnat pe cei prezenţi la conştientizarea jertfei martirilor şi la obligaţia de a fi credincioşi trăitori ai valorilor Ortodoxiei. După cum ne-a relatat pr. Daniel Marari, inspector pentru catehizare în cadrul Eparhiei Romanului şi Bacăului, la final, toţi participanţii au primit sfinţişori de la Brutăria „Betleem“ a Arhiepiscopiei.