Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Porţi către ceruri în protopopiatele Sascut şi Piatra Neamţ

Porţi către ceruri în protopopiatele Sascut şi Piatra Neamţ

Un articol de: Constantin Ciofu - 26 Octombrie 2016

Biserica „Sfinţii Voievozi“ din Parohia Drăguşani, Protopopiatul Sascut, judeţul Bacău, a fost resfinţită duminică, 23 octombrie, de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim. Tot duminică a fost sfinţită pictura bisericii din Homiceni, judeţul Neamţ.

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a săvârşit duminică, 23 octombrie 2016, slujba de sfinţire a Bisericii „Sfinţii Voievozi“ din Parohia Drăguşani, Protopopiatul Sascut, judeţul Bacău. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unei mulţimi de credincioşi şi a încununat munca depusă de-a lungul a peste un deceniu şi jumătate, timp în care s-au executat ample lucrări de renovare a sfântului locaş. „După anul 2000, s-a simţit nevoia reînnoirii sfântului locaş şi astfel s-a realizat restaurarea picturii murale de către pictorul Şerban Gheorghe din Bacău. De asemenea, s-au înlocuit icoanele din catapeteasmă cu altele pictate pe lemn de tei acoperit cu foiţă de aur la Mănăstirea „Buna Vestire“ din Tisa-Silvestri. Au mai fost înlocuite stranele şi policandrele, s-a împrejmuit partea sudică a curţii cu gard de beton placat cu piatră şi elemente de fier forjat, s-a instalat sistemul de încălzire centrală, s-a înlocuit acoperişul, s-a refăcut Sfânta Masă şi s-au întreprins şi alte lucrări necesare“, a relatat preotul Ioan Negoiţă, parohul bisericii. Tânăr şi entuziast slujitor al sfântului altar, hirotonit pe seama acestui sfânt locaş în primăvara anului 2014, preotul Negoiţă a reuşit să împlinească eforturile celor care de-a lungul anilor, preoţi şi credincioşi, s-au implicat în binecuvântata misiune. În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, ca recunoaştere a efortului depus pe toate planurile, în parohia încredinţată spre păstorire, preotul Ioan Negoiţă a fost hirotesit  iconom.

Pictura bisericii din Homiceni, sfinţită de PS Calinic Botoşăneanul

PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a sfinţit duminică, 23 octombrie 2016, pictura Bisericii „Sfântul Dimitrie“ din localitatea Homiceni, Protopopiatul Piatra Neamţ, judeţul Neamţ. Piatra de temelie a locaşului de închinăciune a fost pusă în anul 2010. Trei ani mai târziu, biserica a fost sfinţită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Anul acesta, s-au finalizat lucrările de pictură, în timpul părintelui Sorin Cozma Amariei. Cu acest prilej, PS Calinic Botoşăneanul a sfinţit şi clopotniţa, după cum ne-a relatat pr. Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ. „La aproximativ trei ani de la sfinţirea bisericii, a avut loc sfinţirea picturii, lucrările fiind coordonate în ultimiii doi ani de noul preot Sorin Cozma Amariei. În acelaşi timp, s-a sfinţit clopotniţa ridicată în ultimii ani. Părintele paroh a primit din partea Centrului eparhial Iaşi rangul de iconom stavrofor, iar domnul Ilie Dabija a primit distincţia „Sfântul Ierarh Dosoftei“. În cuvântul adresat celor prezenţi, PS Calinic Botoşăneanul a vorbit despre icoanele făcătoare de minuni din ţara noastră“, a spus pr. protopop Valentin Tofan.