„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Praznicul Izvorului Tămăduirii, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii a fost marcată ieri, 13 aprilie 2018, într-o atmosferă solemnă la Roman. Sfânta Liturghie şi Agheasma mică au fost oficiate de către IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Pe scena special amenajată în curtea Centrului eparhial Roman, ierarhul a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a explicat semnificaţia acestei zile liturgice, precum şi legătura dintre Săptămâna Luminată şi sfinţirea Apei din ziua sărbătorii Izvorului Tămăduirii. În cuvântul rostit cu această ocazie, IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim a vorbit credincioşilor şi despre lucrarea Maicii Domnului în viaţa oamenilor. „Maica Domnului este ea însăşi izvor al tămăduirilor, născând nouă pe Hristos, Cel ce ne izbăveşte şi ne tămăduieşte de toată neputinţa. De aceea, o cinstim în Săptămâna Luminată, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii".