Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Premierea copiilor din Parohia Glodenii Gândului

Premierea copiilor din Parohia Glodenii Gândului

Un articol de: Pr. Lucian Vamanu - 08 Iulie 2016

Pe data de 4 iulie, după săvârşirea Sfintei Liturghii şi după ce s-a făcut o rugăciune de mulţumire pentru darurile primite de la Dumnezeu, a avut loc la Parohia „Sfântă Cuvioasa Parascheva“ din satul Glodenii Gândului, comuna Ţibăneşti, premierea elevilor ce s-au dovedit merituoşi pe parcursul anului şcolar 2015-2016. Premiile au fost oferite de parohie.

Au fost premiaţi cu diplome de excelenţă, iconiţe şi câte o carte de rugăciuni elevii din clasele II-VIII care au luat premiul întâi.  În total au fost 25 de elevi, care s-au bucurat nespus atunci când au văzut că strădania lor din timpul anului şcolar a fost răsplătită, aducând totodată bucurie părinţilor, bunicilor şi enoriaşilor satului Glodenii Gândului.

În cuvântul pe care l-a rostit preotul paroh Lucian Vamanu, a fost evidenţiată importanţa lecturii, detaşarea de influenţele negative ale internetului cu care se confruntă tinerii de astăzi, bucuria performanţei şi a muncii intelectuale care aduce nenumărate satisfacţii. De asemenea, preotul paroh a ţinut să-i mulţumească în mod excepţional şi să ofere o diplomă de apreciere doamnei  Vornicu Alina, directoare a şcolii gimnaziale din satul Glodenii Gândului, care a susţinut toate proiectele şi activităţile din parteneriatul Biserică - Şcoală. Doamna directoare a mulţumit la rândul său pentru tot sprijinul pe care l-a avut din partea bisericii din satul Glodenii Gândului, părinţilor, autorităţilor locale şi tuturor oamenilor care au ajutat şi susţinut toate aceste activităţi.

Au fost prezenţi la premiere atât părinţi, cât şi bunici, precum şi fraţii şi surorile premianţilor, care s-au bucurat alături de cei care au excelat în învăţătură. Nu au lipsit nici alţi elevi care şi-au promis că se vor ambiţiona pe viitor să facă şi ei parte din pleiada premiată. La sfârşitul festivităţii s-a servit o gustare tuturor participanţilor. La final, părintele paroh a mai anunţat că toţi copiii premianţi sunt înscrişi la tabăra „Vălătuci de prietenie“, organizată de Parohia „Sfântă Cuvioasa Parascheva“ şi care se află la ediţia a II-a, urmând să se desfăşoare în perioada 8-10 august 2016.