„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Preoţii botoşăneni, îndemnaţi să desfăşoare activităţi cu tinerii
Conferinţele pastoral-misionare din Arhiepiscopia Iaşilor au continuat ieri, 13 iunie 2016, cu întâlnirea preoţilor din Protopopiatul Botoşani. În conformitate cu hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin care 2016 a fost declarat şi An omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox, tema conferinţei a fost aşezată sub genericul „Preotul şi tânărul, împreună pe drumul către Dumnezeu“.
Întâlnirea a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii în Parohia „Sf. Dimitrie“ din Botoşani de către IPS Părinte Mitropolit Teofan, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. După partea liturgică a avut loc, la sediul protoieriei, deschiderea oficială a lucrărilor conferinţei.
Pregătirea întâlnirii semestriale a preoţilor botoşăneni s-a organizat în acest an cu ajutorul Departamentului de misiune pentru tineret din Arhiepiscopia Iaşilor, părintele referent Ioan Puiu fiind prezent la eveniment. În partea a doua a întâlnirii, după ce preoţii participanţi au vizionat un film cu răspunsurile mai multor tineri ieşeni la întrebări privind aşteptările lor din partea clerului, a urmat prezentarea tinerilor Sara Melniciuc, studentă la Facultatea de Drept, şi Alexandru Cuţuhan, student la Facultatea de Inginerie Electrică, care au încercat să răspundă la întrebări precum: „De ce am eu nevoie ca tânăr de preot?“, „Ce aşteptări au tinerii de la preoţi?“, „Care este rolul tânărului în Biserică?“ sau „De ce au nevoie preoţii de tineri?“. Expunerea a suscitat un viu interes în rândul auditoriului şi a fost urmată de o serie de întrebări şi dezbateri legate atât de tema conferinţei, cât şi de preocupări conexe.
În cadrul întâlnirii, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a amintit şi de faptul că Întâlnirea Internaţională a Tineretului Ortodox va avea loc la Iaşi în luna septembrie a anului 2017 şi că aceasta va aduna în capitala Moldovei 5.000 de tineri, îndemnând preoţii prezenţi să vadă acest eveniment ca pe un prilej de a-i apropia şi mai mult pe tinerii din parohie de Biserică.
La final, IPS Mitropolit Teofan i-a primit în audienţă pe preoţii care au solicitat acest lucru.
Sfinţire de troiţe în parohiile Chişcăreni şi Petricani
În după-amiaza zilei de duminică, 12 iunie, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a oficiat slujbele de sfinţire a două troiţe din Protopopiatul Săveni: una în Parohia Chişcăreni, comunitate păstorită de părintele Vasile Viorel Florea, şi una în Parohia Petricani, comunitate păstorită de părintele Ovidiu Cojocariu. La slujbele de sfinţire a fost prezent şi protopopul Protoieriei Săveni, părintele Constantin Macuc, precum şi oficialităţi locale şi numeroşi credincioşi.