„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Preoţii din Protopopiatul Săveni, în conferinţă semestrială
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a prezidat ieri, 8 decembrie, conferinţa semestrială cu preoţii din Protopopiatul Săveni. Întrunirea a avut loc la Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe“ din Parohia Drăguşeni şi a fost precedată de Sfânta Liturghie arhierească.
Preoţii din Protopopiatul Săveni au participat ieri la conferinţa semestrială, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Întâlnirea a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată în Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe“-Drăguşeni. Din sobor au făcut parte arhim. Nicodim Petre, consilier în cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, părintele protoiereu Constantin Macuc, precum şi tineri preoţi slujitori din cadrul protopopiatului. Slujba arhierească a început cu citirea rugăciunii de dezlegare.
În cadrul Sfintei Liturghii s-au împărtăşit cu Sfintele Taine foarte mulţi copii, iar la Chinonic un grup de elevi a intonat colinde. „Să-i binecuvânteze Dumnezeu pe aceşti tineri şi pe aceşti copilaşi de aici şi din întreaga ţară, ferindu-i de toate urgiile şi de toate valurile de necredinţă, de indiferenţă, de străinătate. Noi, preoţii, şi dumneavoastră, părinţii, suntem datori să le lăsăm acestor copii şi o biserică, şi o ţară, în care să troneze credinţa în Dumnezeu, ruşinea de oameni şi dragostea de neam“, a spus ierarhul în cuvântul rostit la finalul slujbei.
După partea liturgică a avut loc deschiderea oficială a lucrărilor conferinţei, la început fiind vizionat un film despre viaţa şi activitatea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul. În continuare, IPS Părinte Teofan a făcut o prezentare pe larg a modului de derulare şi a concluziilor Sfântului şi Marelui Sinod, ce a avut loc în această vară în Creta.
La final, IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, i-a primit în audienţă pe preoţii care au solicitat acest lucru.