„În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe Levi al lui Alfeu șezând la vamă și i-a zis: Urmează-Mi! Iar el, ridicându-se, I-a urmat. Și, când ședea El în casa lui Levi, mulți vameși și păcătoși
Preotul Damaschin Buzilă s-a mutat la Domnul
Preotul Damaschin Buzilă din Parohia Moroşeni - Şaru Bucovinei, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, s-a mutat la Domnul miercuri, 27 iulie 2016, după o scurtă suferinţă. Preacucernicia Sa s-a născut pe 1 august 1957 în localitatea Şaru Dornei din judeţul Suceava din părinţii Petru şi Maria Buzilă, fiind cel mai mare din cei trei fraţi. A absolvit Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ în anul 1980, iar şase ani mai târziu s-a căsătorit cu domnişoara Larisa Dârţu din Şaru Dornei, cu care a avut trei copii, Iulia, Andreea şi Florin. A slujit 15 ani în Parohia Ţibeni din Protopopiatul Rădăuţi şi alţi 15 ani în Parohia Moroşeni. Ieri, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a oficiat Trasaghionul lângă sicriul vrednicului preot, iar apoi a citit rugăciunea de dezlegare arhierească. După cum ne-a relatat preotul Ioan Băisan, de la Parohia Filipeşti, Protopopiatul Buhuşi, judeţul Bacău, slujba Înmormântării va fi oficiată astăzi, 30 iulie 2016, de la ora 10:00, de Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în biserica Parohiei Moroşeni.


