„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Preotul Ioan Bârgăoanu, hirotesit protopop de Oneşti
În Biserica cu hramurile „Buna Vestire“ şi „Sfântul Simeon Noul Teolog“ - Mănăstirea Caşin II a fost oficiată sâmbătă, 12 martie 2016, slujba Hirotesirii noului protopop al Protopopiatului Oneşti. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unui număr mare de preoţi şi credincioşi.
Protopopiatul Oneşti este condus de la începutul lunii martie 2016 de preotul Ioan Bârgăoanu, parohul Parohiei Mănăstirea Caşin II, judeţul Bacău. Slujba Hirotesiei a fost rânduită sâmbătă, 12 martie 2016, în ziua pomenirii Sfântului Simeon Noul Teolog, unul dintre ocrotitorii parohiei, unde, acum 16 ani, a fost trimis să slujească preotul Ioan Bârgăoanu, noul protopop de Oneşti. Evenimentul a fost încărcat de emoţie duhovnicească pentru că astfel s-a marcat un nou început pentru o protoierie dinamică şi s-a făcut o retrospectivă a celor aproape două decenii de activitate în slujba Bisericii, depuse de preotul protopop emerit Constantin Alupei, în prezent inspector eparhial. Programul liturgic dedicat hramului Parohiei Mănăstirea Caşin II a început cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către arhimandritul Andrei Ioniţă, Mare Eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale din Roman, împreună cu un sobor de preoţi. La finalul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a fost întâmpinat de soborul slujitorilor, de copiii îmbrăcaţi în costume naţionale, de autorităţile locale şi de mulţumea credincioşilor, obişnuiţi de mai mulţi ani cu prezenţa ierarhului lor în comunitate.
„Biserica are ca scop adunarea credincioşilor în corabia mântuirii“
Învestirea noului protopop de Oneşti a început cu citirea deciziei Centrului Eparhial Roman de către preotul Alexandru Zamfir, consilier al Sectorului administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Cu acest prilej, s-a amintit că de la 1 martie 2016, părintele Ioan Bârgăoanu este noul protopop al Protopopiatului Oneşti, iar apoi s-a făcut referire la atribuţiile protopopului, prevăzute în Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române. Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a oficiat apoi slujba Hirotesirii întru protopop a părintelui Ioan Bârgăoanu. În cuvântul adresat celor prezenţi, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului a remarcat că Biserica este organizată într-o manieră divino-umană şi are ca scop „adunarea credincioşilor în corabia mântuirii“. Ierarhul de la Roman a apreciat modul cum părintele protopop emerit Constantin Alupei şi-a îndeplinit misiunea în cei 17 ani de slujire în fruntea Protopopiatului Oneşti. Motivând alegerea noului protopop al Protopopiatului Oneşti, chiriarhul locului a subliniat că preotul Ioan Bârgăoanu a înţeles „ce înseamnă să faci misiune într-o lume aflată în permanentă schimbare“. La rândul său, părintele protopop Ioan Bârgăoanu şi-a manifestat recunoştinţa faţă de IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, mărturisind că demnitatea pe care a primit-o „este o mare responsabilitate“.