„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Preotul Liviu Roiu, chemat la Domnul după o slujire sacerdotală de 29 de ani în aceeaşi parohie
Hristos cel veşnic a chemat la Sine, în ziua de 11 octombrie 2017, pe pr. Liviu Roiu, în vârstă de 60 de ani, după o slujire de 29 de ani lui Dumnezeu şi oamenilor, în treapta preoţiei, la Parohia Viişoara, Protopopiatul Bârlad, Episcopia Huşilor, judeţul Vaslui.
Născut la data de 16 februarie 1957, într- o familie de preot, crescut în duhul credinţei strămoşeşti, paşii tinereţii i-au fost îndrumaţi spre Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu. A devenit licenţiat al acestei facultăţi în anul 1983. Căsătoria părintelui a fost binecuvântată cu trei fete.
A fost hirotonit la data de 8 septembrie 1988, de vrednicul de pomenire PS Eftimie al Romanului şi Huşilor. A fost numit, cu aceeaşi dată, paroh al Parohiei Viişoara, pe care a păstorit-o până la plecarea din această viaţă.
Slujba Înmormântării a fost săvârşită de un sobor de preoţi, în frunte cu părintele protopop de Bacău, pr. Busuioc Costel. În cuvântul său, a vorbit despre rolul şi importanţa familiei preotului în parohie, amintind despre „odorul de preţ, ce îl primeşte preotul la hirotonire“, menţionând: „Părintele Liviu s-a implicat trup şi suflet în activitatea pastoral-misionară, administrativ-gospodărească şi, ajutat de credincioşii săi, a reuşit să realizeze lucruri deosebite în parohia încredinţată spre păstorire. A fi «lumina lumii şi sarea pământului» (Matei 5, 13-14), pildă făcându-se tuturor, aceasta a fost misiunea şi credinţa sa“.
Pr. Ioan Petru, fost coleg al părintelui Roiu Liviu, şi protopop, a evocat datele biografice, aspecte din anii studenţiei, precum şi activitatea desfăşurată în parohia pe care a păstorit-o de la hirotonire până la data plecării la cele veşnice.
Părintele Liviu, adormit în Domnul, rămânând pentru posteritate un pilduitor slujitor al altarului.
Înmormântarea a avut loc la Cimitirul Sărata, Parohia „Izvorul Tămăduirii“, din Bacău, în data de 14 octombrie, de sărbătoarea Cuvioasei Parascheva.
Plâns de credincioşii veniţi de la Parohia Viişoara, purtat pe umeri de preoţii slujitori, a fost coborât în cripta familiei, în glasul clopotelor.
Preot de o valoroasă structură sufletească, lasă în urma sa regrete eterne, iar noi ne rugăm ca Cel Atotputernic să dăruiască slujitorului Său, preot Liviu Roiu, cununa cea nevestejită a vieţii veşnice. (Pr. Ioan Petru, Parohia Fălciu II)