„Prietenii Sfinţilor Trei Ierarhi“, în pelerinaj în Dobrogea

Frumosul toamnei, dorinţa de a petrece timp de calitate împreună şi de a descoperi urme vii ale trecutului ne-au inspirat pe noi, 23 de „Prieteni ai Sfinţilor Trei Ierarhi“ de la Biserica Colegiului Pedagogic din Iaşi, elevi şi studenţi, să plecăm în perioada 27-30 octombrie 2017 într-un pelerinaj pe meleagurile încărcate de istorie şi sfinţenie ale Dobrogei.

Pregătindu-ne pentru peregrinarea noastră, ne-am gândit ca în fiecare zi a călătoriei să luăm putere din Sfânta Liturghie şi ca fiecare pelerin să se documenteze şi să prezinte un loc ce urma a fi vizitat. Am hotărât ca ale noastre popasuri să cuprindă atât mănăstiri, cât şi cetăţi vechi din Dobrogea, locuri sfinţite de sângele martirilor care au mărturisit Adevărul în faţa necredincioşilor.

Zorii zilei Sfântului Dimitrie Basarabov ne-au găsit la Sfânta Liturghie în Biserica „Vovidenia“ din Iaşi. De aici am început împreuna noastră călătorie. Pornind spre Scythia Minor de altădată, am poposit puţin la Podu Înalt, acolo unde, prin statuia sa, Sfântul Voievod Ştefan cel Mare străjuieşte şi astăzi locul în care Dumnezeu i-a dat putere să biruiască la 10 ianuarie 1475 pe păgâni.

Pe la Galaţi am traversat Dunărea cu bacul şi am păşit cu emoţie pe pământul dobrogean cel mai vechi şi, totodată, cel mai nou pământ al ţării. În apropierea vărsării Siretului în Dunăre e zidită Cetatea Dinogeţia. Ruinele descoperite poartă amintirea unui trecut încărcat. Câte vise, câte bucurii, câte planuri nu ar putea să povestească aceste ziduri. Am ascultat şi noi aici câteva frânturi din istoria şi geografia acestui colţ de ţară, povestite de unul dintre prietenii noştri.

Niculiţelul ne-a vorbit prin cripta din secolul al IV-lea a celor şase martiri ai săi despre mărturisirea şi martirizarea Sfinţilor Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip din apropiata Cetate a Noviodunumului. Mănăstirile Saon şi Celic Dere unesc încă pământul cu cerul prin ruga de secole a monahilor şi a monahiilor care au înălţat aici mănăstiri impunătoare. Seara am fost găzduiţi la Mănăstirea Cocoş, unde, în cânt de Vecernie, ne-am închinat la moaştele Sfinţilor pătimitori de la Niculiţel.

Întăriţi de Sfânta Liturghie la care am dat răspunsurile la strană şi de micul dejun servit la trapeza mănăstirii, am prins curaj să ne apropiem de alte vechi cetăţi dobrogene.

Halmyris, prin cetatea şi mănăstirea zidită în apropiere, ne-a dat posibilitatea să ne închinăm la locul de martirizare şi la moaştele primilor martiri din Dobrogea - preotul Epictet şi monahul Astion, care au pătimit în secolul al III-lea. Cetatea Enisala păstrează amintirea genovezilor care în secolul al XIV-lea şi-au înălţat cetate la malul mării.

În cea mai veche aşezare din ţară, la Argamum, ghidaţi de un arheolog, am văzut ultimele descoperiri din această cetate scăldată de apele Limanului Razim. În fapt de seară, am străbătut vechile uliţe ale vestitei cetăţi Histria, în care odinioară au fost bătute primele monede din ţara noastră şi a cărei catedrală episcopală din secolul al VI-lea are o lungime de 60 de metri. Popasul de seară l-am făcut la Mănăstirea Sfântului Ioan Casian.

Dimineaţă devreme, înainte de Sfânta Liturghie, am aruncat o privire asupra acestui „ţinut al Casienilor“, iar prin citirea acatistului şi prin prezentarea vieţii Sfântului Ioan Casian în peştera în care acesta s-a nevoit, am conştientizat cât de bogaţi suntem noi ca neam, din care au răsărit şi răsar atâţia sfinţi.

Trecând prin Cheile Dobrogei, ne-am îndreptat spre Marea Neagră. În bătaia vântului, aceasta părea şi mai întunecată. Ruinele Cetăţii Tomis, vizitarea Catedralei Arhiepiscopale din Constanţa, întâlnirea cu Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie ne-au vorbit iarăşi despre leagănul creştinismului românesc.

Deşi se înserase, am mai făcut două popasuri: la mormântul marelui duhovnic Arsenie Papacioc de la Mănăstirea Techirghiol şi la Mănăstirea Sfântului Andrei, care păstrează peştera în care a locuit un timp Apostolul care ne-a încreştinat. Am înnoptat la Mănăstirea Dervent, care se află în apropierea vechii cetăţi Vicina. Prin crucile sale de piatră şi prin izvorul Sfântului Andrei, această mănăstire dă mărturie şi ea de vechimea credinţei creştine pe meleagurile noastre.

Au fost patru zile pline de istorie, de rugăciune, de prietenie. E o bucurie să împărtăşeşti aceeaşi credinţă cu strămoşii şi cu prietenii tăi, să nu călătoreşti singur, să cunoşti trecutul şi să înveţi din el, să ai curajul să mărturiseşti Adevărul, să ai prieteni care te ajută să îţi descoperi darurile şi să le lucrezi, să dăruieşti dragoste, timp, prietenie. (Alexandra Cojocea şi Iuliana Pârvu)