Prietenul adevărat este cel care te pune la picioarele lui Hristos

Le aud pe colegele mele că au o mulţime de prieteni. Una are aproape 400 de prieteni pe Facebook. Alta are 273. O alta îmi spune că are un prieten cu care se întâlneşte zilnic, care îi împlineşte toate dorinţele, care îi face o mulţime de daruri, care arată bine. Cu toate aceste prietenii, periodic le găsesc pe aceste colege ale mele dezamăgite şi triste. „Nu mi-a mai dat like, nu mi-a mai lăsat nici un comment; nu-mi mai răspunde la telefon; nu ne-am văzut de o săptămână, oare mai ţine la mine?"

Vai, vai! Ce nesiguranţă, ce lipsă de pace şi de bucurie. Oare aşa trebuie să fie viaţa? Văzând ce se petrece prin jurul meu, mă întreb: mai poţi găsi oare prieteni adevăraţi? De fapt, ce însemnă să fie cineva prieten cu tine? Dar eu, eu sunt cu adevărat prietenă cu cineva din clasă, sau din şcoală? Apoi, dacă am prieteni, cum să fac ca prietenia mea cu ceilalţi să reziste? În cartea Micul prinţ, Antoine de Saint Exupéry spunea că timpul petrecut cu o persoană face ca prietenia să se întărească. Oare să fie de ajuns doar să laşi să treacă timpul? Uneori şi eu stau şi vorbesc cu orele pe Facebook şi nu simt că prieteniile acestea sunt prea strânse. Nu sunt convinsă că orice timp petrecut cu cineva întăreşte acea relaţie. Cred că o întâlnire faţă către faţă, un dialog firesc şi onest ajută mult mai mult.

De aceea, pentru a întări legătura cu prietenii Sfinţilor Trei Ierarhi de la biserica Colegiului Pedagogic din Iaşi, am acceptat invitaţia ca duminica aceasta, prima din luna martie, să particip la Sfânta Liturghie la biserica noastră. A meritat din plin, chiar dacă primul lucru comun care ne-a unit a fost... frigul din capelă. Ce mai, a fost frig crunt, dar acest frig m-a ţinut parcă mai atentă la cuvântul Sfintei Evanghelii. Cuvintele Evangheliei au adus din nou în atenţie tema noastră preferată, cea a prieteniei.

Capernaum. Cinci prieteni adevăraţi. Unul dintre ei paralizat, iar ceilalţi preocupaţi de vindecarea lui. Prietenii suferă şi ei când îţi este greu. Hristos poposise într-o casă în acel oraş şi îi învăţa pe oameni adevărul şi le tămăduia neputinţele. Cei patru bărbaţi aveau o singură durere: suferinţa prietenului lor. Nu se gândeau la ce ar putea câştiga ei din întâlnirea cu Hristos, ci îi preocupa doar ajutorarea prietenului lor. Nu stau mult pe gânduri. Îl iau pe prietenul lor cu pat cu tot şi se îndreaptă spre casa în care era Hristos. Aici, însă, întâmpină un obstacol. Casa era plină de oameni şi nu se mai putea intra. Nu puteau ajunge la Hristos, iar prietenul lor suferea. Ce să facă? Noi ce-am fi făcut? Ne-am fi dat bătuţi? Nu, nu puteau renunţa! Prietenul lor era în grea suferinţă şi avea nevoie de vindecare. Doar El o putea da. Se suie pe terasa de deasupra casei şi printr-o spărtură îl aşază pe bolnav la picioarele lui Hristos, iar cel paralizat, cel care era înainte „nemişcat", este vindecat sufleteşte şi trupeşte. Se umple de Viaţă şi iese afară din casă pe picioarele lui. Hristos, văzând credinţa prietenilor lui, l-a tămăduit!

Vreau să am prieteni adevăraţi!

În biserică era frig, iar noi, tinerii, ascultând Evanghelia şi cuvântul de învăţătură, căutam să înţelegem ce-ar însemna pentru noi a fi prieteni adevăraţi. Acesta este prietenul adevărat, cel care te pune la picioarele lui Hristos. Prieten adevărat este cel care se preocupă de sănătatea ta sufletească şi trupească. Cel care te ajută să te eliberezi de neputinţe, cel care nu-şi urmăreşte interesul propriu, ci îţi este aproape chiar şi atunci când tu nu îţi mai poţi fi de folos şi poate nici nu mai ai puterea să ceri ajutor. Prieten adevărat este cel care te apropie de Hristos - sensul şi ajutorul vieţii noastre.

Am mai înţeles astăzi ceva. Cel care se împrieteneşte în primul rând cu Hristos poate avea prieteni de nădejde. Cel care este prieten cu Dumnezeu poate deveni şi prietenul fiinţelor necuvântătoare, asemenea Cuviosului Gherasim de la Iordan, prăznuit recent şi care avea slujitor un leu.
Un alt sfânt prăznuit în a doua duminică din Postul Mare este Sfântul Ierarh Grigorie Palama. El s-a împrietenit cu Dumnezeu prin nevoinţă şi prin chemarea permanentă a numelui lui Iisus: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!

Am continuat ziua alături de o parte dintre prietenii Sfinţilor Trei Ierarhi, vizionând şi discutând filmul Steluţe pe pământ - un film despre prietenia dintre un profesor şi elevii săi. Mâine, poimâine voi fi şi eu profesor. Voi reuşi să fiu prietenul elevilor mei? Voi avea răbdare cu ei? Voi avea priceperea de a le descoperi darurile şi de a-i ajuta să şi le pună în lucrare precum a făcut acel profesor? Voi reuşi să îi formez ca oameni sau doar îi voi „informa" despre o materie de studiu? Rămâne de văzut. E mult de lucru!

Până atunci, vreau să lucrez mai departe cu cei din jurul meu. Vreau să am prieteni adevăraţi, iar pentru asta ştiu că am nevoie să fiu eu un prieten adevărat pentru ceilalţi. Însă, înainte de toate, ştiu că am nevoie să mă împrietenesc tot mai strâns cu Hristos.

(Iuliana Pârvu, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Pedagogic din Iaşi)