„În vremea aceea a ieșit cuvântul despre Iisus în toată Iudeea și în toată împrejurimea. Și au vestit lui Ioan ucenicii lui despre toate acestea. Și, chemând la sine pe doi dintre ucenicii săi, Ioan i-a tr
Priveghere la Biserica „Sfântul Nicolae“ din Roman
La Biserica „Sfântul Nicolae“ din municipiul Roman, Protopopiatul Roman, s-a oficiat luni, 5 decembrie 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, slujba Privegherii. Delegatul Părintelui Arhiepiscop Ioachim a fost arhimandritul Pimen Costea, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, care a vorbit celor prezenţi despre importanţa cinstirii sfinţilor şi despre chemarea omului de către Dumnezeu spre starea de sfinţenie. După cum ne-a relatat pr. Daniel Marari, inspector eparhial pentru catehizare al Eparhiei Romanului şi Bacăului, la final, pr. Dragoş Munteanu, protopop de Roman, care este şi parohul Bisericii „Sfântul Nicolae“, a mulţumit tuturor celor care au fost alături la acest frumos moment din viaţa parohiei.



.jpg)