„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Priveghere la început de lună în Parohia Parpaniţa
La începutul fiecărei luni calendaristice, în paraclisul localităţii Parpaniţa din judeţul Vaslui se va sluji Sfânta Liturghie. Prima slujbă, precedată de priveghere, a fost sâvârşită miercuri, 1 august 2018.
În Paraclisul cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Vasile cel Mare” al Parohiei Parpaniţa din Protopopiatul Vaslui, judeţul Vaslui, s-a oficiat în seara zilei de marţi, 31 iulie 2018, spre ziua de miercuri, 1 august, slujba Privegherii şi Sfânta Liturghie. Numeroşi credincioşi de toate vârstele au venit în sfântul locaş pentru a-L slăvi pe Dumnezeu prin rugăciune. Tradiţia slujirii în prima zi a fiecărei luni a fost instituită de către părintele paroh Mihai Vasilică Paraschiv, după sfinţirea de către Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a locaşului de închinare din lemn. La lumina lumânărilor şi a candelelor, buchetul de enoriaşi care au urcat până la sfântul locaş a format o singură inimă, în comuniune. Cu toţii au oferit răspunsurile liturgice, asemănându-se unei mici obşti monahale.
Un moment emoţionant a fost cel al împărtăşirii. Cu lumânările aprinse în mâini, cu credinţă şi cu dragoste, tineri şi bătrâni s-au apropiat de Sfântul Potir pentru a primi Sfintele Taine. La final a fost oferită anafură şi s-a citit rugăciunea pentru începutul Postului Adormirii Maicii Domnului.
„Rugăciunea de noapte ne aduce aminte de primii creştini care mergeau la sfintele slujbe pe ascuns. În rugăciune ne unim cu Dumnezeu şi ne asemănăm sfinţilor. Este mare binecuvântare din partea lui Dumnezeu să avem prilejul de a ne vedea în biserică la miezul nopţii. Vom păstra tradiţia ca în ultima zi din lună la orele serii să oficiem Agheasma mică, Vecernia, Pavecerniţa, Miezonoptica şi Utrenia, iar de la ora 00:00 să slujim Sfânta Liturghie”, s-a exprimat părintele Mihai Vasilică Paraschiv.
Amintim că la biserica de lemn din Parpaniţa, deschisă zilnic, se poate ajunge de pe drumul naţional 15D, ce leagă oraşul Vaslui de oraşul Negreşti.