„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Problema migraţiei, dezbătută la şedinţa preoţilor Protoieriei Ceahlău
La sediul Protopopiatului Ceahlău a avut loc marţi, 15 septembrie 2015, şedinţa lunară a preoţilor Protoieriei Ceahlău. Referatul cu tema „Educaţia copiilor în opera Sfântului Ioan Gură de Aur“ a fost prezentat de pr. Cezar Eţcu de la Parohia Petru Vodă. După cum ne-a relatat pr. Ionel Cuţuhan, protopop al Protopopiatului Ceahlău, tema a fost foarte bine întocmită, „în ceea ce priveşte informaţiile“. „Tot ceea ce Sfântul Ioan Gură de Aur propovăduia în vremea sa, în ceea ce priveşte părinţii şi copiii, este mai actual acum, mai mult ca oricând. S-a pus problema atenţiei deosebite pe care părinţii trebuie să o acorde copiilor lor, în ceea ce priveşte educaţia duhovnicească. Mulţi părinţi pleacă în străinătate, pentru a asigura un viitor copiilor lor, neglijând latura duhovnicească, morală şi intelectuală a acestora. Părinţii prezenţi au venit cu exemple emoţionante din parohiile pe care le păstoresc, relatând drame ale copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi în Occident. Un astfel de exemplu este al unei fetiţe care a spus învăţătoarei că nu vrea să mai trăiască pentru că a fost abandonată de părinţi. Cei plecaţi în străinătate ar trebui să fie conştienţi că lipsa lor îi afectează foarte mult pe copii, deoarece ei au nevoie de dragoste din partea celor ce le-au dat viaţă“, a atras atenţia părintele protopop Ionel Cuţuhan.