„În vremea aceea a intrat Iisus iarăși în Ierusalim. Și, pe când mergea El prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii și bătrânii și I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ți-a dat Ție
Procesiune cu icoana Maicii Domnului de la Trifeşti
În parohiile Deleni, Drăgugeşti şi Helegiu din Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău, s-a desfăşurat luni, 8 iunie 2015, o procesiune cu icoana făcătoare de minuni din Parohia Trifeşti, Protopopiatul Roman. Pelerinajul a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Pe lângă oficierea slujbei Aghesmei şi rostirea rugăciunilor pentru ploaie, preoţii au slujit Taina Sfântului Maslu în Parohia Deleni. „Apoi, împreună cu sute de credincioşi, am plecat în procesiune la Drăgugeşti, iar după-amiază am ajuns la biserica din Helegiu, unde s-au oficiat slujbe speciale şi rugăciuni în faţa sfintei icoane", a menţionat preotul Ciprian Purice, parohul Parohiei Deleni. (C.C.)


