„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Procesiune în cinstea Învierii Domnului, la Pojorâta
În Parohia Pojorâta din Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, s-a organizat luni, 2 mai 2016, în cea de-a doua zi de Paşti, o procesiune. Aceasta a avut loc după oficierea Sfintei Liturghii şi slujbei Aghesmei mici, ce se săvârşeşte după o rânduială aparte în Săptămâna Luminată.
Zilele Sfintelor Paşti au un specific aparte în Bucovina, datorită tradiţiilor frumoase şi sfinte ce se păstrează până astăzi. Pentru a-şi arăta dragostea faţă de sfânta biserică şi faţă de ceea ce au moştenit de la înaintaşi, oamenii participă la sfintele slujbe îmbrăcaţi în costumele naţionale. Deşi nu toţi au reuşit să păstreze portul popular, cei care încă îl mai au îl poartă cu sfinţenie mai ales la marile sărbători. Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare şi de aceea enoriaşii din Parohia Pojorâta I, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, au ales să vină la biserică în cea de-a doua zi de Paşti, luni, 2 mai 2016, îmbrăcaţi cu hainele luminoase. Ei s-au asemănat astfel celor care în primele veacuri primeau Taina Sfântului Botez de Sfintele Paşti, aceasta reieşind şi din faptul că înaintea citirii Apostolului din cadrul Sfintei Liturghii se cântă „Câţi în Hristos“. O tradiţie moştenită de la înaintaşi la Pojorâta este organizarea unei procesiuni în jurul locaşului de închinăciune, în cea de-a doua zi de Paşti. Dacă în Vinerea Patimilor, oamenii au înconjurat sfântul locaş în amintirea Mântuitorului Hristos, cu lumânări aprinse, cântând „Sfinte Dumnezeule“ şi „Mergi la cer...“, acum au cântat împreună cu preotul lor, părintele George Fediuc, „Hristos a înviat!“. Fiind o zi dedicată tinerilor, prapurii, crucile şi sfintele icoane au fost ţinute în mâini de către aceştia. „Ne bucurăm pentru că tinerii participă într-un mod cu totul deosebit, îmbrăcaţi în veşminte tradiţionale. Ei sunt în centrul sărbătorii din cea de-a doua zi de Paşti. Am săvârşit slujba Aghesmei mici şi am înconjurat de trei ori biserica noastră, în timp ce clopotele s-au tras, iar noi am cântat «Hristos a înviat!» de mai multe ori“, s-a exprimat preotul paroh George Fediuc. După ce au sărutat Sfânta Evanghelie, oamenii au luat apa sfinţită pentru a o duce la casele lor. Din aceasta vor bea pentru a primi sănătate sufletească şi trupească şi vor stropi casele şi gospodăriile lor. Duminică, 8 mai 2016, în Biserica Parohiei Pojorâta I Sfânta Liturghie va fi oficiată de IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.