„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Procesiune la Roman, în Duminica Ortodoxiei
La Roman, va avea loc mâine, 20 martie 2016, de la ora 16:00, procesiunea cu sfintele icoane în Duminica Ortodoxiei. Aceasta va porni din Piaţa „Roman Muşat“ din municipiul Roman şi se va încheia la Catedrala Arhiepiscopală din oraş. Evenimentul se va desfăşura cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Devenită deja o tradiţie, procesiunea se va bucura de prezenţa preoţilor din toată Eparhia Romanului şi Bacăului, care vor veni la Roman împreună cu credincioşii din parohii. Pe tot parcursul procesiunii cu sfintele icoane, preoţii şi credincioşii vor intona cântări specifice perioadei în care ne aflăm. De asemenea, oamenii vor ţine în mâini sfintele icoane, pentru a-şi arăta astfel apartenenţa la Biserica Ortodoxă şi dragostea pe care o manifestă faţă de Mântuitorul Hristos, faţă de Maica Domnului şi faţă de sfinţii lui Dumnezeu.