„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Program de mentorat pentru seminariile din Arhiepiscopia Iaşilor
În perioada 16-18 septembrie 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, a debutat Programul de mentorat pentru seminariile şi liceele teologice din Arhiepiscopia Iaşilor.
În cadrul unor întâlniri la care au participat directorul, mentorii şi elevii claselor a IX-a, secţia Teologie Pastorală de la seminariile teologice ortodoxe „Sfântul Gheorghe” din Botoşani, „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi, „Sfântul Vasile cel Mare” din Iaşi, „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ şi de la Liceul Teologic Ortodox „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” din Piatra Neamţ, s-a anunţat demararea proiectului odată cu începutul anului şcolar 2019-2020, s-au făcut cunoscute obiectivele acestui demers. În cadrul întâlnirilor s-au desfăşurat activităţi de cunoaştere pentru a facilita procesul de alegere a mentorului de către elevi.
În ceea ce priveşte obiectivele, din punct de vedere academic, mentoratul îşi propune îmbunătăţirea rezultatelor şcolare, găsirea răspunsurilor la întrebările şi frământările elevilor seminarişti şi sporirea încrederii acestora faţă de mediul seminarial. Din punct de vedere duhovnicesc, urmărim formarea şi întărirea unui puternic caracter creştin-ortodox, dezvoltarea conştiinţei apartenenţei la o comunitate duhovnicească şi întărirea coeziunii duhovniceşti în comunitatea de elevi şi facilitarea integrării seminariştilor în atmosfera de pregătire pentru primirea Tainei Preoţiei. Nu în ultimul rând, se au în vedere ca obiective comunitare următoarele: îndrumarea spre o mai bună aprofundare a vocaţiei în relaţie cu Biserica, formarea unor deprinderi din perspectivă emoţională în relaţie cu sine şi cu cei din jur şi aprofundarea punctelor tari şi întărirea punctelor slabe ale elevilor seminarişti din punct de vedere relaţional.
Privitor la debutul programului de mentorat, părintele inspector pentru învăţământul preuniversitar Cristian Barnea, profesor la seminarul ieşean, ne transmite: „Se întâmplă lucruri, iar acestea nu se pot întâmpla fără oameni. Faptul că suntem parte a unui început de drum e o şansă mare de la Dumnezeu pentru noi. Dacă privim în istoria învăţământului nostru, nu găsim astfel de proiecte care să sufle în «vela» şcolii, cu implicaţii deosebite în viitorul elevilor. În al doilea rând e o onoare pentru noi, mentorii, faptul că Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan are aşteptări de la noi, considerând că putem avea rezultate frumoase. Nu în ultimul rând, îmi doresc ca atunci când vom ajunge la finele activităţii didactice, să ne uităm în urmă şi să vedem roadele unei munci de 20-30 de ani, dând slavă lui Dumnezeu pentru că a îngăduit să împărtăşim tinerilor din priceperea noastră”.
Pr. Teodor Cătălin Budacă, profesor la seminarul din Dorohoi, ne mărturiseşte: „Am pornit la acest drum cu mult entuziasm şi mărturisesc că nu am pierdut din entuziasm pe drum, ba chiar acesta s-a amplificat. Recunosc că am şi o mică teamă, dar uitându-mă în jur la echipa de mentori formată în urma cursurilor bine pregătite de echipa Sectorului de învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, am încredere că va fi bine”.
Pr. Gabriel Pintilie, paroh al Parohiei Bistriţa - Piatra Neamţ: „Avem nevoie de mentorat, acesta făcând parte din creşterea fiecărui om. Noţiunile dobândite la cursurile de mentorat mă vor ajuta în educaţia copiilor mei. Mentoratul face parte din nevoia noastră de creştere spirituală şi se aplică în multe roluri pe care le avem în viaţă, şi vă mărturisesc că îl voi aplica în multe dintre îndatoririle pe care le am”.
La finalul primei luni de cursuri din acest an şcolar, pe data de 11 octombrie, toţi elevii îşi vor fi ales deja mentorul. Apoi, până la finalul lunii octombrie, cu ajutorul unor teste şi chestionare, cu ajutorul mentorilor, elevii îşi vor cunoaşte mai bine profilul psihologic şi vocaţional şi îşi vor stabili obiectivele pentru anul şcolar 2019-2020.
La mijlocul lunii ianuarie 2020, în cadrul unor întâlniri similare, toţi participanţii la Programul de mentorat vor oferi feedback şi vor evalua experienţa primului semestru al Programului de mentorat în seminariile şi liceele teologice din Arhiepiscopia Iaşilor.