„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Program social-cultural în Parohia Lazaret
Parohia Lazaret din Bacău şi Fundaţia „Episcop Melchisedec“ - filiala Bacău derulează în parteneriat programul social-cultural „Ajută-l pe Moş Crăciun!“, ediţia 2015. Programul se implementează cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în perioada 28 noiembrie - 20 decembrie 2015. Cu ocazia sărbătorilor Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, 80 de copii asistaţi în centrele sociale ale Fundaţiei „Episcop Melchisedec“ - filiala Bacău vor primi daruri. În acelaşi timp, 80 de elevi ai Şcolii „Mihail Sadoveanu“ din Bacău vor participa la un program săptămânal de catehizare la aşezământul social-filantropic Lazaret, iar 160 de familii din Parohia Lazaret vor fi implicaţi în derularea activităţilor acestui program. La finalul programului, se vor acorda daruri copiilor care au parcurs programul catehetic. În cadrul catehezelor săptămânale, elevii vor viziona filme ortodoxe şi vor dezbate aspecte practice ale temelor prezentate, sub îndrumarea preoţilor şi a formatorilor implicaţi în proiect. Împărţiţi pe grupe de câte 10-15 elevi, aceştia vor analiza diferite citate biblice tematice şi vor lucra în echipă pentru îndeplinirea sarcinilor din timpul orelor de cateheză.