„În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe Levi al lui Alfeu șezând la vamă și i-a zis: Urmează-Mi! Iar el, ridicându-se, I-a urmat. Și, când ședea El în casa lui Levi, mulți vameși și păcătoși
Program social-eparhial la Bacău
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în Maternitatea Spitalului Judeţean din Bacău a avut loc o nouă etapă a Programului social-eparhial, destinat mamelor şi copiilor acestora. Marţi, 5 aprilie 2016, a fost oficiată Taina Sfântului Maslu de către un sobor de preoţi. La final, părintele Costică Busuioc, protopop al Protopopiatului Bacău, a evidenţiat caracterul de jertfă al muncii depuse de întregul personal din această secţie. Mamele şi copii internaţi au primit pachete cu produse de strictă necesitate pentru această perioadă. Părintele misionar de caritate Dan Rusu şi-a exprimat recunoştinţa faţă de cei implicaţi în proiect şi faţă de angajaţii spitalului cu care are o colaborare frumoasă de două decenii.


