„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: De ziua și de ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Și, precum a fost în zilele lui Noe, așa va fi și venirea Fiului Omului.
Programul eparhial „În temniţă am fost şi aţi venit la Mine“, la Cahul
Preoţii Protoieriei Sascut au organizat o colectă de carte religioasă în cadrul programului „În temniţă am fost şi aţi venit la Mine“. Colecta cuprinde cărţi de zidire sufletească spre a fi donate Penitenciarului din Cahul, Republica Moldova, acţiunea desfăşurându-se la propunerea Episcopiei Basarabiei de Sud. Astfel, s-au colectat 560 volume care au fost donate de Protoieria Sascut Penitenciarului Numărul 5 Cahul, cu ocazia vizitei efectuate pe 11 mai 2017 de Corul „Laudamus“ al Liceului Teologic „Episcop Melchisedec“ în Episcopia Basarabiei de Sud. Părintele Ioan Negoiţă, protopop de Sascut, şi părintele Iulian Budescu, vicar administrativ al Episcopiei Basarabiei de Sud, au vorbit celor prezenţi despre asumarea răspunderii în faţa lui Dumnezeu pentru greşelile comise, despre încrederea în iertarea lui Dumnezeu şi răbdarea de care este nevoie pentru ducerea crucii privării de libertate.


