„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Programul „Evlavioşi în vacanţă“, în Protopopiatul Hârlău
La începutul vacanţei de vară, mai multe parohii din Protopopiatul Hârlău au început derularea programului „Evlavioşi în vacanţă“. Prin intermediul acestui program, se doreşte ca preşcolarii şi elevii până în calasa a IX-a să participe la Sfânta Liturghie în fiecare duminică şi sărbătoare. Ei învaţă cântările Sfintei Liturghii, cum să se închine la sfintele icoane sau cum să se comporte în timpul slujbei. „Copiii vin în număr foarte mare la biserică în această perioadă. La finalul vacanţei ei vor fi evaluaţi şi vor fi recompensaţi de către preoţii parohi. În parohia Pârcovaci derulăm acest program de 12 ani. De la an la an, tot mai mulţi copii se alătură acestei iniţiative. Ei primesc daruri, iar în ultimii doi ani au fost răsplătiţi cu pelerinaje la mănăstirile şi obiectivele turistice din judeţele Iaşi şi Botoşani“, a declarat pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău. În perioada verii, preoţii desfăşoară întâlniri catehetice pentru copii, dar şi alte activităţi menite să ocupe cu folos timpul liber. În luna august a acestui an, Protopopiatul Hârlău va organiza la Mănăstirea Lacuri din judeţul Iaşi o nouă ediţie a taberei de creaţie închinată Sfântului Apostol Luca.