„În vremea aceea Iisus a poruncit ucenicilor Lui să nu spună nimănui că El este Hristos. De atunci a început Iisus să spună ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim și să pătimească multe de
Proiect educaţional în perioada Postului Mare, la Roman
La Liceul Teologic Ortodox „Episcop Melchisedec“ din Roman a avut loc vineri, 1 aprilie 2016, o întâlnire cu directorii instituţiilor de învăţământ din municipiul Roman, în vederea implementării proiectului educaţional „Arborele iubirii“. Întrevederea a fost prezidată de prof. Maria Ghiniţă, inspector programe în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ. Cu această ocazie, s-au stabilit primii paşi ai proiectului educaţional amintit, ce se va implementa cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Acordul pentru realizarea proiectului a fost unanim din partea tuturor directorilor, urmând ca pe parcursul unor întâlniri ulterioare cu profesorii de religie din Roman să se stabilească detaliile implementării acestuia. După cum ne-a relatat pr. Ionuţ Amărinii, directorul Liceului Ortodox din Roman, în deschiderea şedinţei a luat cuvântul părintele Dragoş Munteanu, care a mulţumit tuturor pentru implicarea în activitatea din Duminica Ortodoxiei, prezentând totodată finalităţile educaţionale şi filantropice ale evenimentului evocat.



.jpg)