„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Proiectul „Alege şcoala!“, în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Din luna martie până în luna noiembrie a anului 2015, pentru o perioadă de 9 luni, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, în parteneriat cu Patriarhia Română, a derulat Proiectul „Alege şcoala!“, în 15 judeţe ale ţării, în 4 regiuni de dezvoltare – Nord-Est, Bucureşti – Ilfov, Sud Muntenia şi Sud-Est, din mediul rural şi urban de la nivelul învăţământului preuniversitar, cu preponderenţă din zone foste industrializate, în care rata şomajului depăşeşte cu 20% media existentă la nivel naţional şi care sunt izolate, lipsite de mijloace de comunicaţii şi infrastructura este slab dezvoltată. Înfiinţarea, dezvoltarea şi consolidarea unei reţele regionale pentru îmbunătăţirea educaţiei prin înfiinţarea unui număr de 50 de centre educaţionale inovative „Alege şcoala!“, în patru regiuni de dezvoltare cu o abordare preventivă prin furnizarea serviciilor de consiliere şi asistenţă educaţională.
Obiectivul general al proiectului „Alege şcoala!“ l-a constituit elaborarea şi implementarea unui plan de acţiune şi măsuri la nivel multiregional pentru prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi menţinerea în sistemul de educaţie a persoanelor expuse acestui risc, precum şi dezvoltarea unor acţiuni remedial corective pentru persoane care au părăsit timpuriu şcoala. Am avut în vedere totodată programele inovative de tip orientare şi consiliere, sprijin financiar pentru elevi şi campanii de conştientizare. Operaţiunile au urmărit să asigure creşterea accesului la educaţie, reducerea absenteismului, creşterea motivaţiei pentru învăţare şi rămânerea în sistemul de educaţie pentru persoanele care sunt expuse riscului de a părăsi timpuriu şcoala, prin dezvoltarea unor soluţii alternative de tip Şcoala de vară/duminică în cadrul unor centre înfiinţate într-un parteneriat comunitate-şcoală.
Dezvoltarea activităţilor de tip „şcoală de vară sau şcoală de duminică“
Ca şi obiective specifice am avut în vedere:
- Înfiinţarea, dezvoltarea şi consolidarea de reţea regională pentru îmbunătăţirea educaţiei prin înfiinţarea unui număr de 50 de centre educaţionale inovative „Alege şcoala!“, în patru regiuni de dezvoltare cu o abordare preventivă prin furnizarea serviciilor de consiliere şi asistenţă educaţională.
- Crearea şi dezvoltarea în cadrul acestei reţele a unui parteneriat între şcoli şi instituţiile locale, inclusiv prin dezvoltarea unei reţele virtuale, în vederea prevenirii fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi reintegrarea în educaţie a celor care au părăsit timpuriu şcoala.
- Dezvoltarea activităţilor de tip „şcoală de vară/duminică“ pentru un număr de 750 de elevi provenind din regiunile specifice, în special pentru persoanele aparţinând grupurilor vulnerabile şi familiilor acestora şi sprijinirea participării acestora în mod regulat la activităţile educaţionale specifice vârstei lor, pentru achiziţia competenţelor-cheie, necesare menţinerii în educaţie, inclusiv sprijinul financiaracordat părinţilor acestora şi consiliere pentru a înţelege importanţa educaţiei şi a intervenţiei timpurii, precum şi rolul lor în educaţia copiilor. Se vor organiza sesiuni de tabără şi concursuri în sprijinul acestui obiectiv.
- Dezvoltarea şi furnizarea unui program cu caracter corectiv/remedial de tip „şcoală după şcoală“ pentru 750 de copii, îndeosebi pentru cei aparţinând grupurilor vulnerabile, prin organizarea de grupe pentru citire şi calcul matematic. În cadrul programului tip after school vor fi oferite şi sesiuni de educaţie remedială, meditaţie, servicii de orientare, îndrumare, consiliere şi sprijin financiar.
- Furnizarea unui program flexibil de educaţie de tip „a doua şansă“ pentru o perioadă de 5 luni prin care se urmăreşte dobândirea competenţelor de bază şi dezvoltarea abilităţilor personale pentru un grup de 100 de persoane cu vârsta sub 18 ani care au părăsit timpuriu şcoala.
- Organizarea a 2 campanii de creştere a gradului de conştientizare în regiunile specifice în vederea informării, conştientizării, valorificării şi diseminării informaţiilor privind proiectul şi rezultatele acestuia, adresate familiilor şi comunităţilor, în legătură cu riscurile pe termen lung pe care le reprezintă marginalizarea, neintegrarea şcolară şi socială.
Promovarea valorilor creştine în vederea sporirii motivaţiei educaţionale
Grupul ţintă al proiectului şi rezultatele adiacente au cuprins un număr de participanţi la programe de educaţie de tip „a doua şansă“ 100 copii, iar ponderea absolvenţilor de programe de educaţie de tip „a doua şansă“ a fost de 99%.
Dotarea celor 50 de centre înfiinţate în proiect cu materiale consumabile şi aparatură pentru activităţi a fost în valoare de aproximativ 36.000 RON fiecare, cu un total dotare centre de 1.800.000 RON. Numărul de copii şi părinţi participanţi la activităţile din proiect (Şcoala de duminică, concursuri, tabere etc.) a fost de 947 de copii şi 571 părinţi. Angajarea unui număr de 50 de preoţi responsabili de centre şi a unui număr de 50 de profesori colaboratori pentru centrele „Alege şcoala!“. În total au fost angajate 137 de persoane 50 de preoţi şi 87 profesori. Echipa totală a proiectului a însumat un număr de 168 persoane angajate. De asemenea s-au acordat subvenţii, ajutoare şi premii pentru copiii implicaţi în program (ajutoare financiare pentru 850 de copii în valoare de 425 RON lunar de copil, timp de 5 luni, subvenţii pentru cei 100 de copii din programul a doua şansă în valoare de 400 RON lunar timp de 5 luni, premii diferite în concursurile din tabere şi centre constând în cărţi, aparate electronice, biciclete, trening etc ) în valoare totală de 2.335.700 RON. Totodată, toţi cei 850 de copii au participat în tabere de vară.
Având în vedere că o bună parte dintre copiii participanţi la acest program sunt afectaţi de pericolul abandonului şcolar, din cauza lipsei de motivaţie pentru a rămâne în sistemul educaţional, precum şi a lipsei de perspectivă, ideea proiectului „Alege şcoala!“ implică promovarea valorilor creştine în vederea sporirii motivaţiei educaţionale. El a fost construit pe obiectivele programului „Hristos împărtăşit copiilor“, care sunt: editarea şi publicarea unor ghiduri de cateheză biblică pentru copiii cu vârste cuprinse între 6-17 ani, însoţite de ghidurile catehetului, care să fie apoi distribuite şi puse în aplicare la nivelul fiecărei parohii din Biserica Ortodoxă Română, pregătirea preoţilor şi profesorilor/cateheţilor pentru folosirea ghidurilor şi organizarea activităţii catehetice la nivelul fiecărei parohii.
În contextul socio-economic actual, proiectul „Alege şcoala!“ a fost extrem de binevenit dacă ţinem cont de faptul că în România ultimilor ani fenomenul de părăsire timpurie a şcolii tinde să se amplifice. El este favorizat de accentuarea sărăciei în zonele rurale, de lipsa pe perioade extinse de timp a părinţilor plecaţi la muncă în străinătate - ceea ce scade foarte mult coeziunea familiei -, dar mai ales a lipsei unui sistem de valori sănătos, care să contribuie decisiv la cultivarea motivaţiei de a frecventa şcoala. Biserica Ortodoxă, prin valorile spirituale pe care le promovează, este un factor care nu poate lipsi din actul educativ şi filantropic şi poate întări motivaţia educaţională într-un mod în care alte instituţii nu o fac.
Taberele de vară, un prilej de a identifica şi combate factorii psihologici de risc pentru abandonul şcolar
Tezaurul axiologic creştin dăruit copiilor şi tinerilor prin actul catehetic nu oferă doar o edificare teologică şi duhovnicească, ci poate contribui decisiv şi la iniţierea şi la cultivarea motivaţiei educaţionale şi la conturarea profilului psiho-social al copiilor. Din acest motiv numărul mare al beneficiarilor proiectului participă la activităţi catehetice, de tip „Şcoală de duminică“ şi „Şcoală după şcoală“, organizate în fiecare parohie, la taberele de vară şi la concursuri de creaţie.
În cadrul taberelor de creaţie a apărut ideea efectuării unor cercetări ştiinţifice cu scopul identificării şi combaterii factorilor psihologici de risc pentru abandonul şcolar.
Rezultatele unei astfel de evaluări pot constitui un fundament al unor proiecte viitoare şi o justificare a prezenţei Bisericii în spaţiul educaţional şi social într-o manieră acceptată de cei care au nevoie de aceste justificări.
Rezultatele obţinute au reprezentat un sprijin substanţial şi necesar celor sincer şi serios implicaţi în prevenirea abandonului şcolar şi implicit în identificarea de soluţii eficiente şi imediate de reducere a acestuia. Totodată, ele se constituie într-un puternic argument în favoarea unei împreune-lucrări, între Biserică şi comunitatea ştiinţifică, concretizate printr-un tandem funcţional, viabil şi realist: preot-psiholog-pedagog. De altfel, această iniţiativă s-a concretizat prin protocolul de colaborare dintre Patriarhia Română, Fundaţia World Vision România, Universitatea Babeş-Bolyai - prin Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei -, elaborat şi datorat participării depline din partea profesorului univ. dr. Adrian Opre de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din Cluj-Napoca, care, împreună cu o echipă de studenţi doctoranzi şi masteranzi de la aceeaşi facultate, s-a implicat în monitorizarea şi evaluarea psihologică a celor aproape 10.000 de copii participanţi în taberele de creaţie „Licăr de lumină“.
Studiile şi rapoartele de specialitate confirmă faptul că flexibilizarea programelor de tipul „A doua şansă“ în care să fie implicate deopotrivă şcoala, familia şi comunitatea (implicit Biserica) reduc considerabil factorii de risc în abandonul şcolar şi cresc şansele reintegrării copiilor aflaţi în abandon şcolar.
Lumea copilăriei cu valorile sale oferă elevilor posibilităţi de a crea în diferite domenii, de a-şi dezvolta imaginaţia, aptitudinile şi talentul. Prin concursul de creaţie „Alege şcoala!“ am dorit să înţelegem această lume, să cunoaştem mai bine preocupările, interesele şi aspiraţiile generaţiilor actuale de elevi şi să oferim şansa ca acestea să fie evidenţiate şi fructificate.
Pe lângă acei factori interni, trăsături înnăscute (vârstă, temperament, gen, stare generală de sănătate), factorii interni dobândiţi (valori, credinţe, cunoştinţe, imagine despre sine, despre lume, convingeri legate de eficienţa personală etc.) exercită aceeaşi presiune motivaţională asupra elevilor.
Scopurile acestui concurs au fost: potenţarea aptitudinilor şi competenţelor sociale ale copiilor înscrişi în proiect; identificarea elevilor cu aptitudini speciale: artistice (literare şi de dezvoltare a interesului pentru lectură şi pentru creaţie literară), plastice (desen, fotografie), teologice, de comunicare şi organizare etc.; cunoaşterea, afirmarea şi stimularea potenţialului social, artistic, plastic, teologic şi de comunicare al elevilor din clasele I-VIII; conştientizarea rolului educaţiei în viaţa unui copil şi a posibilităţilor pe care le oferă aceasta pentru integrarea în viaţa socială; prevenirea abandonului scolar si a delincvenţei juvenile; integrarea copiilor în viaţa şcolară şi combaterea abandonului şcolar prin reabilitarea socio-emoţională şi comportamentală a elevilor participanţi la programele catehetice; asigurarea educaţiei morale de bază necesară fiecărui copil.
A fost încurajată cultivarea talentului fiecărui copil, concursurile cu premii stimulându-i şi contribuind la conştientizarea rolului învăţăturii şi răsplătirea efortului depus pentru obţinerea rezultatelor meritorii.
„Alege şcoala!“ reprezintă un proiect cu ecouri profund naţionale şi internaţionale (s-au înregistrat prin mijloacele media şi internet peste 15.000 de preluări în presă a evenimentelor desfăşurate în proiect prin articole şi intervenţii scrise şi peste 700.000 de postări pe internet pe diferite canale bloguri, site-uri dedicate sau alte mijloace), prin calitatea activităţilor şi informaţiilor transmise numărului impresionant de copii participanţi, implicarea performantă a membrilor echipei de proiect şi a partenerilor. Toate acestea generează efecte multiplicatoare pe termen lung de cunoaştere şi implementare interculturală a rezultatelor proiectului în spaţiul european din care facem parte.
Proiectul „Alege şcoala!“ în date statistice
Sumarizând datele din toate cele patru ediţii ale proiectului „Alege şcoala!“, putem concluziona sintetic următoarele:
Grupul ţintă înregistrat şi monitorizat cuprinde 31.954 copii vulnerabili la care se adaugă un număr cel puţin egal de copii care au beneficiat indirect (în sensul în care nu au fost înregistraţi) de activităţile proiectului, 1.808 părinţi înregistraţi la care se adaugă cel puţin 30.000 de părinţi beneficiari neînregistraţi care s-au bucurat de beneficiile proiectelor, 11.790 copii participanţi la tabere şi organizarea unui număr de 295 sesiuni de tabără, 3363 de parohii implicate din cuprinsul întregii ţări, 247 sesiuni de formare pentru preoţi, 127 profesori angajaţi în proiect, 103 centre educaţional inovative înfiinţate, 2 reţele virtuale create în proiecte, 106 persoane acreditate ca „lucrător de tineret“, crearea a două cursuri de formare pentru preoţi, a unui toolkit în 7 module pentru activităţi cu copiii, a unui curs de formare pentru ocupaţia „lucrător de tineret“ şi a unui volum de modele catehetice. Ca şi beneficii s-au acordat un număr de 33.488 de premii în cadrul concursurilor organizate în toate cele patru proiecte cu o valoare ce depăşeşte 4.000.000 RON şi, de asemenea, s-au acordat 11.800 premii în cadrul taberelor pentru fiecare copil participant, ajutoare financiare lunare pentru familiile cu dificultăţi în a-şi întreţine copiii în cuantum de 2075 familii cu o valoare de 300 RON lunar, subvenţii pentru copiii participanţi la programul „a doua şansă“ în cuantum de peste 400 RON lunar pentru 418 copii. La acestea se adaugă alte numeroase beneficii acordate centrelor înfiinţate, coordonate de preoţii responsabili angajaţi în proiect (103 centre) împreună cu şcolile partenere. De asemenea, publicarea unui studiu, rezultat a cercetării realizate în proiect, intitulat „Studiu psihologic complex şi integrat asupra factorilor de risc ai abandonului şcolar“. Una din concluziile acestui sudiu remarcă: „În fapt, rezultatele obţinute aici vin să consolideze importanţa educaţiei moral-religoase ca factor facilitator în adaptarea eficientă a programelor de consiliere şi asistenţă psihoeducaţională la particularităţile culturale şi socioeconomice ale spaţiului nostru geografic. Altfel spus, ele probează, încă o dată, rolul-cheie al educaţiei moral-religioase în tandem cu dezvoltarea competenţelor psihosociale în pregătirea tinerilor pentru viaţă. Echipaţi astfel, copiii şi tinerii vor face faţă cu succes provocărilor unui mediu educaţional şi mai apoi celui profesional, care şi-au dovedit deopotrivă şi redundant versatilitatea“.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, toate acestea au fost posibile cu o echipă de oameni dedicaţi, care au crezut în aceste proiecte, în valoarea lor pentru educaţia copiilor, dar şi pentru fiecare dintre noi.
Recunoştinţă din partea Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei
În ziua de 25 mai 2016, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a acordat echipei de implementare a proiectului distincţii de vrednicie pentru munca depusă în proiect, într-o ceremonie organizată la Reşedinţa mitropolitană.
Proiectul „Alege şcoala!“ reprezintă o împlinire a tuturor celor care au crezut în el şi au dăruit din sufletul lor toată dragostea jertfelnică izvorâtă din iubirea lui Dumnezeu şi sădită în inima copiilor, care au nevoie de ea. Nu există bucurie mai mare decât să faci un copil fericit atunci când este privat de dragoste, posibilităţi materiale şi prietenie. Am descoperit copii cu poveşti de viaţă incredibile, care nu au mai fost niciodată cu autobuzul, nu au mai văzut blocuri sau au tresărit de bucurie la atingerea unor cărţi şi crearea unei icoane. Toate acestea şi încă multe altele nespuse poate îndeajuns, dar simţite şi trăite cu Dumnezeu în suflet ne-au încurajat şi ne-au dat puterea şi voinţa de a merge mai departe, de a continua cu noi proiecte „Alege şcoala!“.