„În vremea aceea a ieșit cuvântul despre Iisus în toată Iudeea și în toată împrejurimea. Și au vestit lui Ioan ucenicii lui despre toate acestea. Și, chemând la sine pe doi dintre ucenicii săi, Ioan i-a tr
Proiectul „Bolnav am fost şi M-aţi cercetat“, în Parohia Cotu Vameş
La Biserica „Sfântul Dumitru“ din Parohia Cotu Vameş, Protopopiatul Roman, judeţul Neamţ, s-a oficiat vineri, 14 aprilie 2017, Taina Sfântului Maslu de către un sobor de preoţi. Slujba s-a săvârşit în cadrul Proiectului eparhial ,,Bolnav am fost şi M-aţi cercetat“, în contextul Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. La finalul slujbei, părintele Sabin Foca, secretar al Protopopiatului Roman, a ţinut un cuvânt de învăţătură pe tema martiriului contemporan şi a elogiat mai multe personalitaţi şi elite ale Ortodoxiei româneşti care au suferit foarte mult în timpul regimului comunist, după cum a menţionat pr. Daniel Marari, inspector eparhial pentru catehizare în cadrul Centrului eparhial Roman.



.jpg)