„În vremea aceea stăteau Ioan, împreună cu doi dintre ucenicii lui, și, privind pe Iisus, Care trecea, a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu! Și cei doi ucenici l-au auzit când a spus aceasta și au mers după
Proiectul „Centenar - jertfă şi recunoştinţă“
La sediul Protoieriei Oneşti a avut loc, în seara zilei de 26 februarie 2018, o întâlnire de lucru a responsabililor cu derularea proiectului „Centenar - jertfă şi recunoştinţă". Activitatea cultural-religioasă se va derula la nivelul instituţiilor de învăţământ din spaţiul canonic al Protoieriei Oneşti. Derulat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi la iniţiativa părintelui Ioan Bârgăoanu, protopop de Oneşti, proiectul reprezintă o ofrandă a recunoştinţei tinerei generaţii faţă de jertfa contemporanilor actului Unirii din anul 1918. În cadrul întâlnirii, s-au stabilit criteriile de urmat de către concurenţi, care vor fi urmărite şi de comisiile de jurizare pentru evaluarea rezultatelor. Acestea vor fi aduse la cunoştinţă atât elevilor, cât şi membrilor comisiilor de evaluare a lucrărilor.


