„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Proiectul „Copii şi tineri alături de vârstnici“, implementat de Parohia Cercu
Bătrânii din Căminul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ se vor bucura mâine de un program cultural oferit de tinerii Parohiei Cercu. Evenimentul se va desfăşura în cadrul unui proiect ce are ca obiectiv responsabilizarea tinerilor faţă de categoriile defavorizate.
Parohia „Buna Vestire“ - Cercu - Bârnova, Protopopiatul Iaşi 2, judeţul Iaşi, derulează în perioada 15 august 2015 - 6 septembrie 2015, proiectul „Copii şi tineri alături de vârstnici“. Scopul acestuia este susţinerea unui spectacol artistic pentru a înfrumuseţa o zi din viaţa bătrânilor din Căminul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Iaşi. Iniţiatorii proiectului sunt preotul paroh Florentin Lupaşcu şi coregraful Anca Popa, în cadrul acestuia fiind implicaţi 18 copii şi tineri cu vârsta între 4-19 ani. Obiectivele proiectului sunt: iniţierea unei interacţiuni fireşti între reprezentanţi ai unor categorii de vârstă diferite pentru diminuarea diferenţelor separatoare dintre generaţii, diminuarea senzaţiei de singurătate cu probabilitatea de acutizare în preajma sărbătorilor mari, conştientizarea vârstnicilor de preţuirea unor tineri doritori de a le oferi un cadou cultural, responsabilizarea tinerilor faţă de categoriile defavorizate în general, şi faţă de bătrâni în special, asigurarea unei interacţiuni creatoare între tineri şi copii în mediul de har al Bisericii, încurajarea copiilor şi a tinerilor de a începe şi de a termina cu rugăciune orice activitate, familiarizarea copiilor şi tinerilor cu activitatea social-culturală a Bisericii, dobândirea de noi deprinderi artistice şi sporirea încrederii în sine. „În fiecare săptămână, copiii şi tinerii din parohia noastră au participat la două şedinţe de dans, sub îndrumarea coregrafului Anca Popa. În acelaşi timp, cursanţii s-au pregătit cu o scenetă şi cu poezii, ce vor fi recitate atât la biserica din Cercu, cât şi la Căminul de Bătrâni Bucium“, a amintit pr. paroh Florentin Lupaşcu. Momentul artistic pentru vârstnicii căminului din Bucium se va desfăşura mâine, 6 septembrie 2015, de la ora 13:30. Acesta va cuprinde un program deosebit, menit să bucure inimile participanţilor, pentru a uita măcar pentru câteva clipe de povara singurătăţii.