„Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om a sădit vie, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn și a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Și, la vreme, a trimis la lucrători o slugă ca s
Proiectul „Întinde o mână şi dă o şansă vieţii! Donează sânge!”
În Protoieria Oneşti, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, s-a desfăşurat marţi, 24 septembrie 2019, o nouă campanie de donare de sânge, parte a proiectului eparhial „Întinde o mână şi dă o şansă vieţii! Donează sânge!”. Această activitate s-a desfăşurat la Spitalul Municipal Oneşti „Sfântul Ierarh Dr. Luca al Crimeei”, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Bacău. Un număr de 40 de preoţi şi angajaţi neclericali au fost prezenţi şi au donat sânge pentru cei aflaţi în suferinţă. De altfel, în decursul anilor trecuţi, această acţiune a fost o constantă a activităţilor Protopopiatului Oneşti, preoţi şi credincioşi implicându-se în efortul de a da şansa ca vieţile unor semeni să se schimbe în bine.



.jpg)