„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
Proiectul „Şcoala dăruirii“, implementat în Parohia Brusturosa
În Parohia Brusturosa, Protopopiatul Moineşti, judeţul Bacău, a avut loc marţi, 11 aprilie 2017, prima acţiune din cadrul proiectului „Şcoala dăruirii“. Copiii ce fac parte din grupul de cateheză al Parohiei Brusturosa din cadrul Protopopiatului Moineşti, împreună cu preotul paroh Constantin Popa, au oferit în dar câte un miel şi pachete cu alimente specifice perioadei pascale unor familii cu mulţi copii şi câtorva bătrâni din comunitate. Resursele pentru achiziţionarea mieilor au fost obţinute de copii printr-un efort deosebit în urma unor acţiuni de strângere de fonduri desfăşurate de parohie în perioada decembrie 2016-martie 2017, cum ar fi: susţinerea unor concerte de colinde în peroada Crăciunului, confecţionarea de mărţişoare şi felicitări care au fost valorificate etc, dar şi prin sprijinul oferit de unii sponsori, după cum a menţionat părintele paroh Constantin Popa.



