„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Protoieria Fălticeni a oferit daruri mamelor internate la Maternitatea din municipiu
Acţiunea caritabilă reprezintă una dintre iniţiativele propuse anul trecut, ţinând cont de faptul că între Protoieria Fălticeni şi Spitalul Municipal există un parteneriat de colaborare care vine în sprijinul bolnavilor internaţi şi a celor care se află în diferite nevoi, indiferent de categoria de vârstă.
Vineri, 30 iunie, a venit rândul celor nou-născuţi din cadrul Maternităţii din Fălticeni să primească vizita părintelui Adrian Dulgheriu, protoiereul Protopopiatului Fălticeni. Părintele protoiereu a fost însoţit de către pr. secretar Gabriel Hlade, pr. Rotar Georgian şi pr. Pavel Constantin, preot de caritare şi slujitor la biserica din incinta spitalului, care au venit cu braţele pline de pachete ce conţineau trusouri, creme, pamperşi, cărticele de rugăciune, iconiţe. Preoţii au mers în fiecare salon, la fiecare pat al tinerelor mame şi la micuţii acestora. Părintele Dulgheriu a împărţit aceste daruri, s-a interesat de starea sufletească şi trupească a fiecărei mame în parte, le-a întrebat de problemele cu care se confruntă, le-a încurajat, felicitat şi binecuvântat, îndemnându-le să aibă mereu credinţă în ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului, al Sfântului Stelian, care este ocrotitorul copiiilor şi patronul spiritual al maternităţii. „Dacă privim în urmă, ne dăm seama că la începutul existenţei noastre este o mamă, o mamă curajoasă care a pus temelie existenţei noastre prin binecuvântarea lui Dumnezeu. În ciuda nevoinţelor şi durerilor naşterii, aducerea unui copil pe lume este cea mai mare bucurie pe care poate să o aibă o fiinţă umană”, le-a spus părintele protopop proaspetelor mame.
Vizita a adus multă bucurie în sufletul mămicilor, gravidelor, dar şi personalului medical. Darurile primite vor asigura un minim necesar creşterii şi îngrijirii copiilor în primul trimestru de viaţă. Acţiunea de vineri a avut loc cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, cu ajutorul venit din partea Ocolului Silvic Silva Bucovina, reprezentat de ing. Rareş Hrestic, cu spijinul doamnei Carmen Tarcolea de la Magazinul „Danina Line” şi a Farmaciei „Oana Maria” din Suceava.
La final, pr. Adrian Dulgheriu a specificat că prin această acţiune protoieria a urmărit să aducă un plus de lumină sufletească, dar şi de ajutor material pentru copiii şi mamele lor de la Maternitatea Fălticeni: „Este datoria noastră de buni creştini să sprijinim mamele, indiferent de vârstă, fie că sunt adolescente, tinere necăsătorite sau căsătorite. Avem datoria aceasta atât prin cuvânt, prin rugăciune, dar mai ales prin faptă. Mamele trebuie să se bucure de naşterea de prunci pentru că venirea în lume a unui copil este o binecuvântare atât pentru familia din care face parte, pentru comunitatea din care face parte, cât şi pentru Biserică. Biserica Ortodoxă Română este cea care sprijină cel mai mult viaţa, încă din pântecele mamei, dar şi familia în general, în toate etapele ei. Mulţumim domnului doctor Morariu Vlad Alexandru, managerul Spitalului Municipal Fălticeni, pentru buna colaborare dintre cele două instituţii pe care le reprezentăm, cadrelor medicale de la maternitate, în frunte cu doamna doctor Iancu Irina, şef de secţie Obstretică - Ginecologie, care ne-a primit cu atâta căldură, colaboratorilor noştri care au făcut posibilă această acţiune, rămânând cu speranţa că ne vom întoarce cât de curând aici. Vă dorim sănătate şi cât mai mulţi copii!”.
Doctorul Iancu Irina a declarat la plecarea părinţilor că le mulţumeşte pentru grija pe care o poartă semenilor, subliniind faptul că „lucrarea medicilor de trupuri nu ar fi completă fără contribuţia binecuvântării medicilor de suflete - preoţii”.