„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Protopopiatul Fălticeni, în sprijinul pacienţilor internaţi la spitalul municipal
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, la finalul săptămânii trecute, un sobor de preoţi a oficiat Taina Sfântului Maslu şi slujba Acatistului Sfântului Ierarh Luca al Crimeei pentru bolnavii internaţi la Spitalul Municipal Fălticeni. Slujbele au avut loc la Biserica „Sfântul M. M. Pantelimon“ din incinta spitalului, la iniţiativa Protoieriei Fălticeni, sub îndrumarea părintelui protopop Adrian Dulgheriu şi la invitaţia părintelui Constantin Pavel, preot de caritate al acestui spital.
La slujbe au participat cadre medicale, conducerea unităţii sanitare, personalul administrativ, bolnavii internaţi în spital, precum şi credincioşi din Fălticeni. Cu acest prilej, după terminarea Sfântului Maslu, părinţii au mers în toate secţiile spitalului şi la Secţia de îngrijiri paliative din Ciumuleşti, unde au miruit pacienţii, cărora le-au oferit pachete cu alimente şi cărţi de rugăciune şi iconiţe oferite de IPS Părinte Arhiepiscop Pimen. Această acţiune de caritate a fost posibilă bunei colaborări dintre Protoieria Fălticeni şi Ocolul Silvic Silva Bucovina, prin ing. silvic Rareş Hrestic, dar şi cu ajutorul bisericilor din oraş: Catedrala Învierii Domnului, „Sfântul Ilie“, „Adormirea Maicii Domnului“, „Naşterea Domnului“ (Filatură), „Sfântul Andrei“, „Sfântul M. Mc. Pantelimon“, Ţarna Mare, Oprişeni, Grădini, Şoldăneşti, Fălticenii Vechi şi Parohia Ciumuleşti. Pentru farmacia spitalului s-au donat medicamente, potrivit listei date de către managerul instituţiei, dr. Vlad Morariu, necesare pacienţilor internaţi.
„Ţinând cont de vremurile dificile în care trăim şi de faptul că oamenii au devenit bulversaţi, se cuvine să răscumpărăm timpul şi să înţelegem voia lui Dumnezeu în viaţa noastră. Astfel, parohiile din Fălticeni au răscumpărat o parte din timpul pierdut astăzi, venind în mijlocul bolnavilor, unde am săvârşit sfinte slujbe şi am înălţat rugăciuni la Bunul Dumnezeu. Pentru a lupta împotriva acestui rău al vremii, îl avem exemplu pe Sfântul Ierarh Luca al Crimeei, doctorul fără de arginţi, care a trăit în vremea comunismului şi care a mărturisit credinţa în Hristos, chiar şi când a fost întemniţat. De aceea se cuvine să aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru toate cele dăruite nouă, pentru acest timp de rugăciune, pentru faptul că suntem creştini-ortodocşi şi că ne-am născut într-o ţara ortodoxă“, a spus pr. protopop Adrian Dulgheriu, în cuvântul de învăţătură rostit după Taina Sfântului Maslu.
La final, pr. Constantin Pavel a mulţumit preoţilor slujitori „pentru împreuna- rugăciune şi dragostea pe care au arătat-o pentru cei aflaţi pe paturile din spital, cu speranţa că Bunul Dumnezeu o să răsplătească acest efort“.
Premergător acestor activităţi, Protopopiatul Fălticeni a derulat alte două activităţi caritabile. A ajutat cu o sumă de bani un bolnav de cancer din Fălticeni pentru a se putea trata la o clinică specializată din Turcia şi a oferit o sumă de bani unei fete din Ciumuleşti care, la mai puţin de patru luni de la decesul tatălui, s-a îmbolnăvit de meningită, rămânând fără auz, şi care are nevoie urgentă de un implant cohlear.