„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aceasta vă poruncesc: Să vă iubiți unul pe altul. Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că M-a urât pe Mine mai înainte de voi. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce
PS Antonie va sluji la hramul Mănăstirii Piatra Sfântă din Iaşi
În ziua cinstirii Adormirii Maicii Domnului, mâine, 15 august 2019, la Mănăstirea Piatra Sfântă din Iaşi va fi oficiată Sfânta Liturghie de către Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi. Slujba este prilejuită de hramul bisericii aşezării monahale. Programul slujbelor dedicate hramului va începe astăzi, 14 august, de la ora 17:00, cu slujba Vecerniei unită cu Litia, urmată de Prohodul Maicii Domnului. Mâine, 15 august, de la ora 7:00, se vor săvârşi Utrenia şi Acatistul, iar de la ora 9:00 Sfânta Liturghie va fi oficiată de PS Părinte Antonie. „Cu mare bucurie în suflet, vă invităm să participaţi, în zilele de 14 şi 15 august 2019, alături de noi la serbarea hramului Mănăstirii Piatra Sfântă din Iaşi. Aşteptăm cu drag în mijlocul nostru pe toţi pelerinii şi credincioşii”, a spus protos. Cristofor Ruxandru, stareţul Mănăstirii Piatra Sfântă.



.jpg)