„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, va fi lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte greșelile voastre. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre. Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, iar celui care bate i se va deschide.”
PS Damaschin: „Sfânta Treime, sursa de putere pentru unitatea dintre noi“
Luni, 28 mai 2018, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Sfânta Treime" din Siret, Protopopiatul Rădăuţi, judeţul Suceava, cu ocazia sărbătorii Sfintei Treimi.
În prezenţa a numeroşi credincioşi, pe un podium amenajat în curtea bisericii, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, iar la momentul cuvenit din Sfânta Liturghie diaconul Ovidiu Divisevici a fost hirotonit preot. De asemenea au fost pomeniţi eroii din Siret căzuţi în războaie.
În cuvântul de învăţătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, PS Damaschin a spus: „Când îi pomenim pe eroi, dacă ei n-ar fi fost întru acelaşi gând, dacă nu erau una atunci când mergeau la luptă, dacă nu toţi erau mişcaţi de aceleaşi năzuinţe, ar mai fi avut ei sorţi de izbândă armata lor întreagă? N-ar fi avut! Ia gândiţi-vă dumneavoastră şi într-o familie, dacă soţul trage înspre dreapta şi soţia trage înspre stânga, dacă el vrea într-un fel şi ea într-altfel, nu totdeauna lucrurile merg bine. Aşa este, de aceea atât de mare este acest dar pe care Dumnezeu ni l-a dăruit, dar pe care noi nu l-am preţuit şi l-am pierdut, mai mult sau mai puţin, şi acest dar se numeşte «unitate». De unde izvorăşte acest dar, care-i modelul acestui dar? Unde ar trebui noi să ne uităm pentru a putea vedea ce ar trebui să ne inspire pe noi, de unde ne vine unitatea, de unde ne vine darul? De la Dumnezeu primim acest dar despre care noi am aflat şi astăzi, la hramul acestei venerabile biserici, una dintre cele mai vechi din Moldova. În Sfânta Treime găsim noi modelul, izvorul şi sursa de putere pentru unitatea dintre noi. De ce? Pentru că noi ce mărturisim când ne gândim la Sfânta Treime? Ne gândim la Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt şi spunem aşa de fiecare dată când ne închinăm: slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!"


