„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
PS Ignatie: „Dumnezeu îţi poate evalua cel mai bine credinţa; El vede adâncul sufletului tău, trăirile tale interioare!“
În Duminica a 6-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit slujba de Sfinţire a Bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia Şuletea, Protopopiatul Huşi.
După slujba de Sfinţire a fost săvârşită Sfânta Liturghie, pe o scenă amenajată lângă biserică. Alături de Părintele Episcop Ignatie, din soborul slujitorilor au făcut parte părintele Marius-Cătălin Antohi, protopop al Protopopiatului Huşi, părintele Vasile Lăiu, protopop al Protopopiatului Bârlad, precum şi numeroşi preoţi din parohiile învecinate. În ciuda vremii nefavorabile, numeroşi credincioşi au ţinut să participe la acest eveniment unic în comunitatea lor.
Răspunsurile la strană au fost date de Corul preoţesc „Dignus est”.
În omilia rostită după citirea pericopei evanghelice, Ierarhul Huşilor a vorbit celor prezenţi despre criteriul real al evaluării credinţei în Dumnezeu: „Credinţa este foarte greu de văzut în sufletul omului. Dumnezeu însă ne poate evalua cel mai bine din punct de vedere spiritual. Noi avem tendinţa, atunci când vorbim despre noi înşine, când ne autocalificăm din punct de vedere spiritual, de a plusa întotdeauna. Cu cât un om vorbeşte mai mult despre faptul că el este credincios, şi vrea să îi convingă pe cei din jur că este credincios, să vă puneţi întrebări asupra sincerităţii lui! (...) Omul credincios niciodată nu vorbeşte despre credinţa sa, credinţa sa este cea care se vede. Nu este nevoie să o verbalizezi, nu e nevoie să te lauzi cu credinţa ta! Noi întotdeauna ne supraevaluăm! Cel care ne vede cel mai bine este Dumnezeu. Oricât ne-am lăuda, oricât am părea noi de evlavioşi, El vede adâncul sufletului tău, cum îţi trăieşti tu credinţa, care sunt trăirile tale interioare, care sunt intenţiile tale când te apropii de Dumnezeu. Dacă vom avea toate acestea în minte, atunci nu-l vom judeca pe aproapele nostru, pe cel care nu este conform grilei noastre de evaluare. Dumnezeu nu are nevoie de evlavie falsă, de ipocrizie, de superficialitate; El are nevoie de sinceritate. Îţi dai seama de falsitatea credinţei cuiva atunci când vrea să te convingă prin cuvinte de ceea ce nu are în el”.
După Sfânta Liturghie, Părintele Episcop Ignatie a oferit mai multe distincţii de vrednicie celor care s-au remarcat în mod deosebit în restaurarea sfântului locaş, iar preotul paroh Aurel Zlat a fost hirotesit iconom stavrofor.
De asemenea, Preasfinţia Sa a sfinţit Monumentul închinat eroilor din comuna Şuletea, căzuţi în Războiul pentru Independenţă şi în cele două Războaie Mondiale, apoi a depus o coroană de flori în cinstea acestora.