„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
PS Ignatie, la Tătărăni: „Omul neglijent cu sine însuşi este un om neglijent şi cu cei din jurul său“
Joi, 12 iulie, în calendarul Bisericii noastre a fost cinstită Icoana Maicii Domnului „Prodromiţa” de la Muntele Athos. Cu acest prilej, în biserica din localitatea Tătărăni, filie a Parohiei Fereşti din Protopopiatul Vaslui, a fost oficiată Sfânta Liturghie de Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor. Locaşul de cult din Tătărăni are spre închinare o copie a Sfintei Icoane de la Schitul Prodromu, iar ierarhul, la rugămintea părintelui paroh Ionuţ Ciprian Pilă, a hotărât ca filia să primească un nou hram - „Icoana Maicii Domnului «Prodromiţa»”. Astfel, biserica din Tătărăni a devenit primul locaş de cult din Episcopia Huşilor ce are hramul „Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului „«Prodromiţa» de la Muntele Athos”.
În pofida faptului că a fost zi de lucru, credincioşii din Filia Tătărăni au participat în număr mare joi, 12 iulie, la Sfânta Liturghie săvârşită de Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”. Vizita ierarhului a fost prilejuită de hotărârea ca locaşul de cult din Tătărăni, filie a Parohiei Fereşti din Protopopiatul Vaslui, să primească un nou hram - „Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului «Prodromiţa» de la Muntele Athos”. Totul a pornit de la faptul că biserica din Tătărăni a primit, de la Schitul Prodromu, o copie a Sfintei Icoane a Înaintemergătorului, a Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Prodromu fiind cel mai cunoscut loc de nevoinţă al monahilor români din Sfântul Munte Athos. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Prodromiţa” este cel mai de preţ odor al Schitului Prodromu, prăznuirea ei fâcându-se pe 12 iulie. Deşi icoana este atribuită iconarului român Iordache Nicolau din Iaşi, chipul Maicii Domnului şi al Pruncului Iisus au fost zugrăvite în urma unei minuni. Îmbrăcată în argint, icoana Maicii Domnului este aşezată în biserica mare a schitului, dinaintea catapetesmei, în partea stângă. De-a lungul timpului, au fost consemnate numeroase minuni datorate Icoanei Maicii Domnului „Prodromiţa”.
„În inimă noi punem răsadul a tot ceea ce este bun sau rău”
După tradiţionala primire a Preasfinţitului Părinte Ignatie de către soborul slujitor şi de credincioşii îmbrăcaţi în costume tradiţionale, s-a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohială, răspunsurile la strană fiind date de un grup de teologi din Iaşi, Vaslui şi Huşi.
În cuvântul de învăţătură rostit după citirea Evangheliei, Episcopul Huşilor a subliniat faptul că inima ocupă locul central în viaţa duhovnicească: „Hristos ne spune că centrul vieţii omului nu este mintea, nu este raţiunea, ci este inima. Din inimă pornesc şi lucrurile bune, dar şi lucrurile foarte urâte. Aici, în inimă, noi punem răsadul a tot ceea ce este bun sau rău şi, dacă am reuşi să avem o atenţie cuvenită faţă de universul nostru lăuntric, să ştiţi că viaţa noastră de zi cu zi şi viaţa noastră în relaţie cu ceilalţi ar arăta mult mai frumoasă. Omul neglijent cu sine însuşi este un om neglijent şi cu cei din jurul său. Omul care are răsadurile murdăriei, ale mizeriei păcatului în inima şi în sufletul lui, să ştiţi că acelaşi lucru îl va sădi şi în sufletele celor cu care el se întâlneşte. Nu poţi să dăruieşti lumină dacă în inima ta n-ai sădit lumina. Nu poţi să dăruieşti bunătate dacă în inima ta nu ai cultivat această floare a bunătăţii. Nu poţi să dăruieşti linişte celui de lângă tine dacă tu însuţi nu te-ai luptat să câştigi această linişte”.
După otpustul Sfintei Liturghii, după împărtăşirea a numeroşi copii cu Sfintele Taine, părintele Ionuţ Ciprian Pilă, paroh la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Fereşti şi suplinitor la Filia Tătărăni, a rostit un cuvânt de mulţumire: „Mai întâi de toate, doresc să aduc mulţumire lui Dumnezeu şi Maicii Domnului pentru binecuvântarea şi bucuria acestei zile minunate. Preasfinţia Voastră, doresc să vă mărturisesc că aţi venit în mijlocul unor răzeşi de-ai lui Ştefan cel Mare, pentru că documentele istorice ne spun că în anul 1478 Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, ca semn de mulţumire, a dăruit unor credincioşi slujitori 40 de zloţi ca să cumpere acest ţinut al Tătărănilor de la fiicele boierului Feaier, întemeietorul Fereştiului. De aceea, dorim să vă mulţumim că aţi poposit în această zi în mijlocul răzeşilor lui Ştefan cel Mare”.
Înainte de a părăsi comunitatea din Tătărăni, PS Părinte Ignatie a oferit un buchet de flori unei credincioase ce poartă numele Sfintei Veronica, sărbătorită de Biserică tot în data de 12 iulie, şi a săvârşit o slujbă de Pomenire pentru Părintele Protosinghel Teofan Merlă, fost duhovnic al Mănăstirii Cetăţuia din Iaşi, originar din Tătărăni. Toţi credincioşii prezenţi au participat la o agapă pregătită de preot şi Comitetul Parohial.
Tot joi, 12 iulie, PS Părinte Ignatie, însoţit de părintele protopop Adrian Chirvasă, a oferit Sfântul Antimis bisericii Parohiei Fereşti, precum şi Parohiilor Chiţoc, Mânjeşti, Deleni I, Deleni II, Zizinca, Puntişeni şi Mănăstirea Pârveşti.