„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Recital de colinde la Muzeul Unirii din Iaşi
Joi, 21 decembrie 2017, Protopopiatul 3 Iaşi a dat curs invitaţiei de a vesti Naşterea Domnului la Muzeul Unirii din Iaşi.
Astfel, la rugămintea doamnei director Aurica Ichim, părintele protopop Mihail Roşu a delegat două grupuri vocal-artistice să aducă bucurie şi emoţie pentru angajaţii muzeului, care şi-au încheiat activitatea pe anul 2017. Este vorba despre Grupul vocal-folcloric „Tezaur“ de la Parohia Ciurbeşti, comuna Miroslava, condus de profesor Liliana Costea şi aflat sub îndrumarea părintelui paroh Romeo Ungureanu, şi de Grupul vocal „Voiniceii“ al Parohiei Doroşcani, comuna Popeşti, aflat sub conducerea subsemnatului, pr. paroh Bogdan-Iulian Mihalachi.
Apoi, copiii din grupul Parohiei Doroşcani au mers cu colindul la Palatul Mitropolitan, unde au fost întâmpinaţi de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, apoi la un complex comercial, unde au primit fiecare câte o geacă sau o pereche de ghetuţe sau pantaloni, după caz. De asemenea, masa a fost servită la un restaurant local. Evenimentele se înscriu în rândul celor organizate în luna decembrie la nivelul protopopiatului nostru şi se desfăşoară pe mai multe planuri: social, cultural-artistic, filantropic. Vrem să mai amintim că tot în această lună a avut loc prima ediţie a festivalului de colinde „Cântul păstorilor“, organizat în parteneriat cu Ateneul Tătăraşi. Muţumim, pe această cale, tuturor celor care se implică, prin ajutor de orice fel, pentru ca aceste activităţi să fie rodnice. La mulţi ani şi Crăciun cu bucurie! (Pr. Bogdan-Iulian Mihalachi, responsabil cu activităţile cultural-artistice, sportive şi în comunicarea media ale Protopopiatului 3 Iaşi)