Relaţiile româno-cipriote, o pagină însemnată de istorie în duhul unităţii în Hristos

Preafericirea Voastră, Părinte Arhiepiscop al Ciprului, Hrisos­tom al II-lea,  Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile voastre,

D-le Preşedinte al Consiliului bisericesc al Sfintei Biserici „Mai­ca Domnului Chryseleousa“,

Distinse autorităţi politice şi administrative ale statului,

Doamnelor şi Domnilor,

Deşi prea puţin puse în lumi­nă, relaţiile româno-cipriote constituie de mai bine de cinci vea­curi o pagină însemnată de istorie. Prima menţiune în acest sens datează de la sfârşitul secolului al XV-lea, privitoare la relaţiile co­merciale pe cale maritimă între Mol­do-Vlahia prin portul ei la Marea Neagră şi insula Cipru.2 Cu siguranţă, însă, au existat le­gă­turi între Ţările Române şi Cipru mult mai devreme de seco­lul al XV-lea. Ulterior, relaţiile în­tre cele două popoare au crescut în intensitate şi s-au dezvoltat cu­noscând şi o diversificare a conţi­nutului lor. Sunt consemnate în istoria bilaterală, în afara rela­ţii­lor comerciale, relaţii politice, sociale şi culturale.3

O pondere importantă au avu­t-o relaţiile bisericeşti, urmare a fap­tului că cele două popoare sunt de veacuri popoare creştine, măr­turisitoare ale crezului ortodox. De bună seamă că acest fapt a constituit liantul principal al a­propierii şi colaborării între fra­ţii creştini, în domeniile amintite mai sus.

Între primele contacte bise­riceşti menţionăm prezenţa în Valahia a tânărului monah ci­priot Luca, devenit ulterior Epis­cop al Buzăului şi Mitropolit al Târgo­viştei. Acesta se pare că, din pri­cina ocupaţiei otomane a Ci­prului de la sfârşitul secolului al XV-lea, a venit în Ţările Române unde a crescut şi s-a format din fra­gedă vârstă în viaţa monaha­lă, deprin­zând arta caligrafiei,4 de­venind ulterior chiar un creator de curent caligrafic.5 A rămas în istorie pentru lucrarea sa bisericească, culturală, socială şi politică.6

O pagină istorică importantă a relaţiilor române-cipriote constituie întreg secolul al XVIII-lea, perioadă în care creştinii orto­docşi din Orient devin din ce în ce mai asupriţi de otomani. Aceştia le impuneau nenumărate dări şi biruri greu de suportat. În acele vremuri Ţările Române se bucurau de un oarecare statut de independenţă socială, economică şi politică. Notăm în acest context prezenţa în Moldo-Vlahia, atât la Bucu­reşti, cât şi la Iaşi, a mai multor reprezentanţi ai Patriar­hiilor Apostolice şi ai aşeză­min­telor bi­se­riceşti şi monahale din Sfântul Munte şi Cipru. Aceştia, mare parte dintre ei oameni lumi­naţi şi cu o vastă cultură, au ajutat în chip deosebit viaţa biseri­cească, du­hov­nicească, culturală şi educaţio­nală din Ţările Româ­ne, beneficiind în acelaşi timp de generoase ajutoare financiare ne­cesare continuării şi susţinerii vie­ţii creştine în locurile lor de obârşie.

În acest sens evidenţiem, rela­ţiile mănăstirilor Kykos7 şi Ma­hera8 cu voievozi şi mitropoliţi din Iaşi şi Bucureşti, iar cu referire la prezenţa cipriotă în Moldo-Vla­hia, menţionăm în special pe cel comemorat astăzi, şi anume ie­romonahul Kyprianos, devenit mai târziu Arhiepiscop al Bise­ri­cii Ciprului.

Arhiepiscopul Kyprianos, bunul păstor care a sprijinit eliberarea po­po­rului său de sub jugul turcesc

Din perioada petrecută de acesta în Moldova evidenţiem câ­teva aspecte. În anul 1783, aces­ta împreună cu unchiul său, arhimandritul Charalambos, ambii membri ai obştii mănăstireşti Ma­­cheras, greu încercată din punct de vedere financiar, au ve­nit în Moldo-Vlahia9. Ajunşi aici, rămân pentru mai mult timp. Re­marcând şi apreciind caracterul şi calităţile diaconului Ky­pria­nos, domnitorul Moldovei, Mi­hail Şuţu, îl încurajează să de­vină preot. Este hirotonit şi numit preot slujitor al Bisericii Dom­neşti din Iaşi, fiind ajutat să-şi finalizeze studiile la renumita Aca­demia Domnească din capitala Moldovei.10

După aproape douăzeci de ani petrecuţi în Ţările Române, în 1802, ieromonahul Kyprianos şi unchiul său Charalambos s-au întors în Cipru în mănăstirea lor de metanie Macheras, ducând cu ei danii în bani şi mai multe o­doare. Vrednic slujitor al Bise­ri­cii, ieromonahul Kyprianos, după îndeplinirea mai multor ascultări şi slujiri realizate cu responsabilitate şi cu dragoste de Dumnezeu şi de semeni, este ales Arhie­pis­cop al Ciprului.

În această slujire înaltă Arhie­piscopul Kyprianos s-a arătat a fi un bun îndrumător duhovnicesc iubindu-şi turma cea cuvântătoa­re, lucrând pastoral la catehi­zarea şi formarea păstoriţilor săi prin înfiinţarea de şcoli şi aşeză­minte care să promoveze valorile culturale elenistice şi principiile duhovniceşti ale credinţei creşti­ne. A rămas în istorie şi pentru a­ceea că a sprijinit eliberarea po­po­rului său de sub jugul turcesc. De altfel, acest fapt şi mărturisi­rea credinţei creştine l-a costat pe bunul păstor Kyprianos viaţa, fiind executat de turci la 9 iulie 1821.

În acest context nu putem să nu amintim şi de principele Ale­xandru Ipsilanti, care, în capitala Moldovei, la Iaşi, porneşte lupta de eliberare de sub jugul otoman. Tot în Iaşi se întâlnesc şi astăzi atâtea semne ale prezenţei elene de-a lungul timpului,  unul dintre acestea constituindu-l statuia ce a fost aşezată drept omagiu Arhie­piscopului Kyprianos în anul 2015 în Piaţa Prieteniei Româno-Elene.

Având această pagină de istorie bisericească scrisă de înain­taşii noştri, nădăjduim în conti­nu­are într-o relaţie şi mai dina­mică, cu atât mai mult cu cât o importantă comunitate de români se află în Cipru, numeroşi preoţi cu familiile lor s-au stabilit şi slujesc Biserica Ortodoxă a Ciprului, iar mulţi oameni de afaceri ci­pri­oţi se află în România.

Fiind în ajunul Duminicii Sfin­tei Cruci a Postului Mare a Sfin­telor Paşti, nădăjduim ca puterea Sfintei Cruci a lui Hristos răstignit şi înviat să dăruiască poporului cipriot continuitate în aceeaşi determinare pe care a arătat-o în istorie pentru trăirea, promo­va­rea şi apărarea valorilor creştine. Nădăj­duim că Dumne­zeu va aju­ta şi la restaurarea şi reu­nificarea insulei.

Cu certitudine  rugăciunea ve­nerabilului Arhiepiscop Ky­pria­nos se îndreaptă către Dum­nezeu pentru împlinirea acestui sfânt dezi­derat cipriot, şi cu siguranţă că în rugăciunile lui este cuprins şi poporul dreptcredincios din Mol­dova pe care 20 ani l-a cunoscut îndeaproape şi l-a iubit, l-a slujit, identificându-se cu idea­lurile lui, care, în cele din urmă, au fost şi ale poporului cipriot, sau ale altor popoare creştine.

În final aş dori să mulţumesc Preafericirii Sale Arhiepiscopul Hrisostom, pentru invitaţia de a mă afla în mijlocul frăţiilor voastre la acest eveniment şi la a­ceastă frumoasă sărbătoare. Este un prilej de bucurie şi de manifestare văzută a legăturii Bise­ri­cilor Română şi Cipriotă în duhul unităţii în Hristos. Vă transmi­tem pe această cale salutul fră­ţesc şi dragostea în Hristos a Prea­fericirii Sale Daniel, Patriar­hul Bisericii Ortodoxe Române, dim­­preună cu rugăciunea sa îna­intea lui Dumnezeu pentru po­po­rul cipriot cel binecredincios.

Mijlocirile şi binecuvântarea Arhiepiscopului Kyprianos să fie cu noi, cu toţi!

1 Cuvântul Înaltpreasfinţitului Pă­rin­te Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitro­­politul Moldovei şi Bucovinei, cu oca­zia comemorării Arhiepiscopului Ciprian al Bisericii Ciprului (1756-1821), Nicosia, 18 martie 2017. Titlul şi intertitlul aparţin redacţiei.

2 Ariadna Camarino-Cioran, Relation roumano-chypriotes, Revue des études sud-est européennes, Tome XV, 1977, nr. 3, p. 494.

3 Ibidem, p. 494-508.

4 Mircea Păcurariu, Legăturile bise­riceşti ale ţărilor române cu Insula Ci­pru, în Revista Mitropolia Olteniei, An XXXI, nr 10-12, 1979, p. 686.

5 N. Iorga, Danii româneşti în Cipru, Revista Istorică, An V, nr. 3, Martie, 1919, p. 47.

6 Mircea Păcurariu, art. cit., p. 688.

7 M. Beza, Biblioteci mănăstireşti în Palestina, Chipru şi Muntele Sinai, în revista „Academiei Române.  Memoriile secţiunii literare“, Seria III, Tomul VI, 1932, p. 210.

8 Ibidem, p. 212.

9 Ariadna Camarino-Cioran, art. cit., p. 507.

10 Ibidem.