„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Renumitul artist plastic Dan Hatmanu a fost înmormântat
Renumitul artist plastic Dan Hatmanu a fost înmormântat sâmbătă, 29 decembrie, la Cimitirul Eternitatea din Iaşi.
Slujba de înhumare a fost oficiată la biserica din incinta cimitirului de un sobor de preoţi. La final, părintele Dumitru Boboc, inspector eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, a dat citire mesajului transmis de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, intitulat „Un pictor talentat şi credincios - Dan Hatmanu (1926-2018)”, pe care îl redăm în rândurile următoare:
„Am primit cu tristeţe vestea trecerii din lumea aceasta a pictorului şi graficianului Dan Hatmanu, personalitate de referinţă a Iaşilor din a doua jumătate a veacului al XX-lea şi începutul mileniului trei. Cunoscut şi recunoscut în ţară şi în străinătate prin opera sa artistică, Dan Hatmanu a păstrat mereu în adâncul fiinţei sale frumuseţea peisajelor din ţinuturile moldave ale copilăriei, înţelepciunea şi auto-ironia în faţa schimbărilor vremelnice din lumea noastră trecătoare, speranţa şi curajul căutărilor existenţiale, prin cultivarea cu delicateţe a spiritualităţii tradiţionale româneşti în dialog cu provocările artei moderne. A preţuit valorile străbune ale credinţei ortodoxe şi s-a apropiat, prin căutările sale artistice şi prin scrierile sale, de universul bisericesc. Ochii săi pătrunzători au surprins în portrete sau în peisaje chipuri stilizate ale unor slujitori bisericeşti, locaşuri de închinare şi bucuriile de sărbători de pe chipurile oamenilor.
Trecerea prin veac a profesorului şi pictorului Dan Hatmanu va rămâne vie în memoria ucenicilor săi, a prietenilor şi a tuturor celor care i-au înţeles şi admirat opera artistică şi calităţile umane. Ne rugăm lui Dumnezeu să aşeze sufletul său în lumina Împărăţiei cerurilor, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit!
Veşnica lui pomenire!
Cu părinteşti binecuvântări şi condoleanţe pentru familia îndoliată şi pentru toţi cei îndureraţi,
† Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române”
Părintele profesor universitar doctor Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, a conturat apoi personalitatea maestrului Dan Hatmanu: „Maestrul a fost un om distins. Aceasta se vedea prin toată fiinţa domniei sale, prin ţinuta exterioară, prin modul cum relaţiona cu ceilalţi, prin întreaga sa atitudine. În al doilea rând, a fost un om de o sensibilitate aparte. Doar o asemenea personalitate putea să lase în urmă o operă atât de importantă, ea exprimând o sensibilitate interioară cu totul specială. În al treilea rând, maestrul Dan Hatmanu a făcut cunoscut Iaşul şi România în ţară şi în afară, dându-le un plus valoare, ceea ce este foarte important şi care relevă şi de ce în această zi vorbim de o mare pierdere”.
La înmormântarea artistului Dan Hatmanu au participat numeroase personalităţi, rude, dar şi prieteni ai maestrului. După slujba de prohodire, în onoruri militare, trupul artistului Dan Hatmanu a fost aşezat într-un loc de cinste din Cimitirul Eternitatea.
Dan Hatmanu a trecut la cele veşnice la vârsta de 92 de ani, pe data de 27 decembrie 2018, în a treia zi de Crăciun. A fost una dintre marile figuri ale artei vizuale româneşti, recunoscut şi apreciat inclusiv în afara ţării. Hatmanu lasă o moştenire impresionantă, de o valoare inestimabilă, inclusiv Primăriei Municipiului Iaşi, prin creaţiile care-i reprezintă pe unii din foştii edili ai urbei, precum şi numeroase opere de artă.
Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Dan Hatmanu a primit diplome de excelenţă şi diverse premii din partea unor instituţii de învăţământ şi de cultură din ţară şi străinătate, primării: Premiul Internaţional Colosseum din partea Centro d'Arte e Cultura Nuova Figurazione - Roma (1965), Premiul Ion Andreescu al Academiei Române (1976), Premiul Criticii acordat de Uniunea Artiştilor Plastici din România (1985); în 1994, este ales membru al Academiei de Ştiinţe, Arte şi Litere din Paris, în anul 2000 i se conferă Ordinul Naţional „Pentru merit” în grad de Cavaler, iar în 2007 este ales membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România. În 2006, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău îi conferă titlul de Doctor Honoris Causa. A fost ambasador al judeţului Iaşi, precum şi cetăţean de onoare al oraşului Iaşi şi al localităţii natale Scobinţi.