„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Resfinţire de biserică în Parohia Luceni
Biserica Parohiei Luceni din comuna Victoria, judeţul Iaşi, Protopopiatul 1 Iaşi, a fost ieri resfinţită. Slujba de târnosire, precum şi Sfânta Liturghie au fost săvârşite de către Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Au participat preoţi din zonă, precum şi numeroşi credincioşi care au avut şi posibilitatea de a trece şi de a se închina în Sfântul Altar.
În cadrul Liturghiei, după citirea Sfintei Evanghelii, Părintele Mitropolit Teofan a rostit un cuvânt de învăţătură în care i-a îndemnat pe cei prezenţi să aibă în centrul vieţii lor taina Sfintei Învieri: „Adevărul Învierii să fie o permanenţă a vieţii noastre. Taina Învierii să fie o exigenţă şi o condiţie a vieţii noastre. Taina, teologia şi harul Sfintei Învieri să devină plinătatea vieţii noastre. Şi aceasta cum se poate împlini? Se poate împlini prin rugăciune cât mai fierbinte în viaţa noastră. Se împlineşte prin strădania necontenită ca Dumnezeu să ne dăruiască darul smereniei Sale. Se împlineşte îndeosebi prin taina iubirii - dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni - care este şi ar trebui să fie legea vieţii noastre pe acest pământ“.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Teofil Constantin Olaru de la Luceni a fost hirotesit iconom, iar persoanele care au ajutat la restaurarea bisericii au primit distincţii de vrednicie.
Biserica Parohiei Luceni îl are ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nicolae şi datează de la începutul secolului al XIX-lea. În decursul anilor a suferit mai multe perioade de degradare, fapt ce a impus efectuarea lucrărilor de consolidare.