Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Resfinţirea bisericii Parohiei Cucuieţi, Protoieria Moineşti

Resfinţirea bisericii Parohiei Cucuieţi, Protoieria Moineşti

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Un articol de: Constantin Ciofu - 16 Noiembrie 2015

Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Parohia Cucuieţi - Solonţ, Protopopiatul Moineşti, judeţul Bacău, a fost resfinţită sâmbătă, 14 noiembrie 2015, de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.

Credincioşii din comuna Solonţ, dar şi din alte părţi ale ţării au participat în număr mare la slujba Sfinţirii Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Parohia Cucuieţi, ce aparţine de Protoieria Moineşti. Aceasta a fost săvârşită de ierarhul locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, care a fost întâmpinat în mod tradiţional de călăreţi la intrarea în localitate. Slujitorii Sfântului Altar şi copiii îmbrăcaţi în costume naţionale l-au aşteptat cu bucurie şi emoţie pe Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului în faţa locaşului de închinare, pregătit pentru a primi veşmântul sfinţirii, în ziua în care Biserica noastră îl pomeneşte pe Sfântul Apostol Filip şi pe Sfântul Ierarh Grigorie Palama. După ce a binecuvântat pâinea şi sarea, semne ale ospitalităţii, chiriarhul locului s-a îndreptat spre biserica parohială. Slujba Sfinţirii a fost urmată de Sfânta Liturghie, în cadrul căreia s-au înălţat rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate. În acelaşi timp, au fost pomeniţi ctitorii trecuţi la Domnul şi toţi cei care au plecat din această lume de-a lungul vremii. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, Înaltpreasfinţia Sa l-a hirotonit în treapta de diacon pe tânărul teolog Ionel Florin Timari, pe seama Parohiei „Sfântul Dimitrie“ - Băseşti, Protopopiatul Moineşti, şi pe tânărul diacon Ionuţ Alin Ciobanu, în treapta de preot, pe seama Parohiei Bucşeşti II, Protopopiatul Moineşti. „IPS Ioachim i-a felicitat pe toţi cei care s-au implicat în înfrumuseţarea bisericii din Cucuieţi, continuând astfel tradiţia şi strădaniile înaintaşilor care au ridicat acest lăcaş în anul 1936“, a spus pr. Constantin Gherasim. Biserica din Cucuieţi a fost supusă în ultimii ani unor ample lucrări de consolidare şi restaurare, prin efortul credincioşilor, sub coordonarea preotului paroh Irinel Cernat. Acestea au constat în reabilitarea exteriorului, în refacerea picturii interioare, în schimbarea acoperişului şi a tâmplăriei şi în confecţionarea de noi strane şi mobilier.