„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Resfinţirea centrului de zi al Asociaţiei de sprijin a persoanelor cu nevoi speciale „Luceafărul“
În urma acordului de parteneriat încheiat la data de 22 septembrie 2017 între Asociaţia de sprijin a persoanelor cu nevoi speciale „Luceafărul“ şi Liceul Teologic Ortodox „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Piatra Neamţ, au avut loc miercuri, 4 octombrie 2017, o primă activitate de voluntariat şi săvârşirea slujbei de resfinţire a centrului de zi.
La slujba de resfinţire au participat preoţii profesori de la liceul teologic împreună cu un grup de elevi seminarişti, cărora li s-a alăturat pr. protopop Velentin Tofan. La sfârşitul slujbei, părintele protoiereu a ţinut un scurt cuvânt de învăţătură, în care a îndemnat preoţii profesori şi elevii la cât mai multe activităţi de acest gen. De asemenea, pr. director Bogdan Constantin a asigurat conducerea Asociaţiei „Luceafărul“ de o colaborare periodică.
Doamna Daniela Coman, preşedintele Asociaţiei „Luceafărul“, a mulţumit celor prezenţi şi a subliniat faptul că atât ea, cât şi tinerii cu nevoi speciale aşteaptă cu nerăbdare o nouă întâlnire cu preoţii profesori şi elevii de la Liceul Teologic Ortodox din Piatra Neamţ.