„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Rugăciuni arhiereşti de Anul Nou la Roman şi Huşi
În noaptea de Anul Nou şi în prima zi a anului 2019, IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim a slujit la Catedrala Arhiepiscopală din Roman. De asemenea, PS Părinte Ignatie a oficiat slujba de Te Deum şi Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Huşi.
La Catedrala Arhiepiscopală din Roman, în noaptea de luni, 31 decembrie 2018, spre marţi, 1 ianuarie 2019, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat slujba Acatistului Domnului Iisus Hristos. Ierarhul a adresat un cuvânt duhovnicesc, îndemnând la o viaţă care să tindă spre mai multă pietate şi bunătate: „Viaţa noastră de toate zilele este un amestec de moarte şi înviere! Când dormim, în somnul din noapte, aceasta parcă este o pregustare a morţii. Viaţa noastră se succede în nişte etape şi trecem dintr-una în alta, fără să ne mai întoarcem la cele dinainte pe care le-am trăit în viaţa aceasta. Etapele pe care le parcurgem sunt din ce în ce mai sofisticate şi mai înţelepte, deoarece urcând pe scara aceasta a vieţii, înseamnă că ne deschidem orizontul şi descoperim alte sensuri şi energii. Am intrat în anul 2019 şi considerăm ca acest an să fie un an al milei Domnului. Să fim conştienţi că totul facem prin El şi în El. Să fiţi purtători de lumină şi sare a pământului. Sarea este acel element care dă savoare, dă gust la tot ceea ce este insipid. Fie ca 2019 să devină un an consacrat lui Dumnezeu, cu bucuria pe care ne-o dă recunoaşterea marelui dar care este naşterea lui Hristos”. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic „Diaconia” al Catedralei Arhiepiscopale din Roman. La finalul slujbei, toţi preoţii şi credincioşii prezenţi au fost miruiţi de ierarh, apoi au primit, după cum este tradiţia, produse de panificaţie coapte în Brutăria „Betleem” a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Liturghie arhierească în prima zi a anului 2019
În prima zi a Anului Nou, marţi, 1 ianuarie 2019, când creştinii ortodocşi serbează Tăierea-împrejur a Mântuitorului Iisus Hristos şi este cinstit Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Roman. În cuvântul de învăţătură adresat mulţimii de credincioşi, Părintele Arhiepiscop a vorbit despre semnificaţiile duhovniceşti ale sărbătorii Tăierii-împrejur a Domnului pentru creştinul de astăzi. După oficierea Sfintei Liturghii, au fost citite rugăciuni de mulţumire, iar Părintele Arhiepiscop Ioachim a adresat urarea tradiţională „La mulţi ani!” tuturor celor ce poartă numele Sfântului Vasile cel Mare. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Paraschevi” a locaşului de cult muşatin, după cum se arată pe site-ul Eparhiei Romanului şi Bacăului.
PS Ignatie: „A folosi înţelept timpul înseamnă a-l umple de iubire”
În noaptea trecerii dintre ani, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit la Catedrala Episcopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Huşi slujba de Te Deum pentru Anul Nou. Alături de Preasfinţia Sa s-au aflat slujitorii catedralei, precum şi numeroşi credincioşi. În cuvântul adresat celor prezenţi, Episcopul Huşilor a vorbit despre timp, ca dar al lui Dumnezeu: „Reflectăm asupra timpului, care este darul lui Dumnezeu pentru oameni. Sunt nenumărate momente în cursul unui an în care spunem că nu avem timp, sau că cel mai mare duşman al nostru este timpul, sau că timpul lucrează împotriva noastră. Toate aceste constatări, reale şi imediate, de fapt trădează faptul că noi nu reuşim să folosim acest dar al lui Dumnezeu, care este timpul. Dacă vom înţelege timpul ca darul lui Dumnezeu, ca intervalul în care Dumnezeu aşteaptă din partea noastră un răspuns, să ştiţi că timpul pe care îl avem, pe care simţim că îl trăim, va fi un timp binecuvântat, un timp inserat cu veşnicie. Biserica a rânduit să ne rugăm acum ca timpul pe care ni-L dă Dumnezeu să îl putem folosi în chip înţelept. Iar a folosi înţelept timpul înseamnă a-l umple de iubire. Aşa să ne rugăm întotdeauna! Timpul în relaţiile cu cei de lângă noi, timpul petrecut la locul de muncă, timpul în care ne rugăm, timpul în care ne educăm copiii, timpul pe care îl punem la dispoziţia celor sărmani, toate aceste momente să ne învrednicească Domnul să fie umplute de multă iubire! Pentru că acolo unde este iubire, vine veşnicia”.
Slujire arhierească în catedrala din Huşi
În prima zi a anului 2019, Preasfinţitul Părinte Ignatie a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Huşi. În omilia rostită, ierarhul Huşilor a vorbit despre semnificaţia numelui primit de Hristos la opt zile după naştere: „Hristos, odată cu tăierea-împrejur, la opt zile, a primit şi numele Iisus. Iisus înseamnă «Dumnezeu mântuieşte», nume ce poartă în sine vocaţia pentru care a venit în lume. Este un nume care ne mântuieşte, ori de câte ori îl rostim. În tradiţia isihastă, monastică, şi nu numai, sunt foarte mulţi oameni care s-au îndeletnicit cu rugăciunea lui Iisus, cu rostirea permanentă a numelui lui Iisus: «Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!». Pentru că numele lui Iisus, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel, este cel care ne aduce linişte minţii noastre, ne aduce mântuire. Ştim cu toţii cât de mult ne bucurăm atunci când rostim numele unei persoane care ne este dragă. Numai rostind numele, deja primeşti bucuria, primeşti ceva din ceea ce are în universul său lăuntric. Dacă acea persoană este departe fizic, numele deja o face prezentă în inima noastră. Sunt oameni care se lasă uşor pradă depresiei, neliniştii, unei stări de deznădejde. Cel mai bun antidot, cel mai bun medicament în aceste stări, este rostirea numelui lui Iisus. Pentru că rostirea acestui nume ne dă, fiecăruia dintre noi, lumină, pace, bucurie, aşa cum nimeni, niciodată, nu ne poate dărui. Oricât ne-am bucura atunci când rostim numele unei persoane dragi, nu ne poate dărui ceea ce Hristos ne dăruieşte”.